Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:52 12 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța. Conducătorii de doctorat din domeniul Științelor Sportului și Educației Fizice

ro

11 Jun, 2025 09:33 322 Marime text


Într-un mediu academic în continuă evoluție, rolul conducătorului de doctorat rămâne esențial în formarea noii generații de cercetători și în consolidarea prestigiului științific al universităților.
 
La Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), conducătorii de doctorat sunt cadre didactice și cercetători de renume, validați de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și numiți oficial prin ordin al ministrului educației, în urma unei evaluări riguroase a activității academice și științifice.
 
Aceștia activează în cadrul Școlilor Doctorale ale UOC, acoperind o gamă largă de domenii - de la științe umaniste, teologie și matematică, până la medicină, știința sportului, inginerie, administrația afacerilor sau management. Fiecare dintre acești mentori contribuie nu doar la dezvoltarea cunoașterii, ci și la formarea unei comunități academice dinamice, capabile să răspundă provocărilor lumii contemporane.
 
În cadrul acestei serii de materiale, vom prezenta conducătorii de doctorat ai Universității Ovidius - domeniile lor de expertiză, direcțiile de cercetare, precum și contribuțiile semnificative la progresul științei și educației. Fie că vorbim despre filologie, medicină, teologie sau economie, acești profesori reprezintă pilonii excelenței academice la nivel doctoral.
 
Școala Doctorală Știința Sportului și Educației Fizice la Universitatea Ovidius din Constanța
 
Școala Doctorală Știința Sportului și Educației Fizice din cadrul UOC are ca obiectiv principal formarea resursei umane de înaltă pregătire prin dobândirea de cunoștințe avansate, competente și abilități de cercetare științifică în domeniul educației fizice și sportului, sportului de performanță și kinetoterapiei, care să faciliteze o carieră de succes în cercetarea științifică, învățământ preuniversitar și superior, administrație.
 
Vă prezentăm în rândurile de mai jos Directori ai Școlii Doctorale din domeniul Știința Sportului și Educației Fizice: prof. univ. dr. habil. ENE-VOICULESCU Carmen, prof. univ. dr. habil. LARION Alin Cornel, prof. univ. dr. habil. MELENCO Ionel, conf. univ. dr. habil OLTEAN Antoanela și conf. univ. dr. habil. POPA Cristian.

 
Conducători de doctorat și direcții principale de cercetare


Lista de mai jos include numele conducătorilor de doctorat din domeniul Inginerie civilă și instalații, completate cu detaliile despre specializările și ariile lor de cercetare extinse, disponibile pe pagina oficială a Școlii Doctorale.
 
Domeniul Știința Sportului și Educației Fizice
 
Ene-Voiculescu Carmen are ca direcții principale de cercetare educația fizică și sportul, sportul de performanță, managementul în sport, recuperarea și reeducarea motrică. Ca publicații relevante a publicat lucrări în domeniul sportului outdoor, ski, sporturi montane etc.

 
Direcțiile principale de cercetare ale lui Larion Alin Cornel sunt educația fizică și sportul, recuperarea și reeducarea motrică, sportul de performanță. Ca publicații relevante a publicat lucrări în domeniul atletismului, managementul structurilor specifice în educație fizică și sport etc.
 
Melenco Ionel are ca direcții principale de certare recuperarea și reeducarea motrică, sportul de performanță, sportul pentru toți. Ca publicații relevante a publicat lucrări în domeniul fotbalului, fotbalului feminin etc.
 
Oltean Atoanela are ca direcții principale de cercetare educația fizică și sportul, sportul de performanță, managementul în sport, recuperarea și reeducarea motrică. Ca publicații relevante a publicat lucrări în domeniul comunicarea motrică, gimnastica ritmică, gimnastica în școală etc.
 
Popa Cristian are ca direcții principale de certare recuperarea și reeducarea motrică, sportul de performanță, sportul pentru toți. Ca publicații relevante a publicat lucrări în domeniul atletismului, fotbal, hadbal etc.
 
Directorul Școlii Doctorale de Științe Aplicate este prof. univ. dr. habil. Ene-Voiculescu Carmen.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 




Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța. Conducătorii de doctorat din domeniul Ingineriei civile și instalații
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii