Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:25 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Corpul de control al prim-ministrului a găsit nereguli privind controlul IGPR la Serviciul Omoruri

ro

10 Oct, 2016 19:45 695 Marime text
Corpul de control al prim-ministrului a descoperit nereguli referitoare la modul în care au avut loc controalele dispuse la Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB, structură care s-a ocupat de investigarea accidentului în care a decedat polițistul Bogdan Gigină.

„La nivelul Direcției Generale al Poliției Municipiului București (DGPMB), ca urmare a întocmirii planului de control tematic de către (...), structurile propuse pentru a fi controlate au fost: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice — Biroul Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor, Serviciul Omoruri și Serviciul de Ordine Publică — Biroul Sisteme de Securitate”, conform raportului Corpului de control.

Conform aceluiaşi raport, pe 28 ianuarie 2016, la sediul Direcției Control Intern, între președintele comisiei de control tematic și cei 17 membri ai comisiei a fost încheiat un proces-verbal, fără număr de înregistrare, în care a fost consemnat faptul că la data respectivă s-a procedat la efectuarea documentării și instruirii membrilor comisiei de control tematic. În aceeași zi, la ora 12.00, comisia de control tematic s-a deplasat la sediul DGPMB în vederea prezentării reprezentanților structurii evaluate a planului de control tematic, sens în care a fost încheiat un proces-verbal fără număr de înregistrare, notează Agerpres.
Mai mult, aprobarea, semnare, anunțarea, instruirea, întocmirea procesului verbal, deplasarea și ajungerea la locul controlului s-ar fi făcut în doar patru ore.
„Prin urmare, dispoziția zilnică, emisă de Inspectorul General al Poliției Române, chestor de poliție (...), planul de control tematic, întocmit de comisarul șef de poliție Antonio Cioban, aprobarea planului de control de către inspectorul IGPR și semnarea acestuia de alte 5 persoane cu funcții de conducere în cadrul IGPR, anunțarea, mobilizarea și instruirea membrilor comisiei de control, întocmirea procesului-verbal semnat de toate cele 18 persoane ale comisiei de control, deplasarea și ajungerea la fața locului au avut loc în data de 28 ianuarie 2016, într-un timp relativ scurt, respectiv în intervalul orar 8.00 — 12.00”, potrivit raportului citat.

În urma acestor date, Corpul de control al prim-ministrului a solicitat IGPR o situație a controalelor tematice efectuate de către instituție în perioada 2013 — 2015. Din adresa primită a rezultat că, în acea perioadă, la nivelul IGPR-Direcția de Control Intern, au fost făcute 42 de controale tematice.

„Analizând datele cuprinse în situația mai sus menționată, rezultă următoarele aspecte: numărul maxim al membrilor comisiilor de control formate în vederea efectuării celor 42 de controale tematice nu a depășit numărul de 8 persoane, într-un singur caz comisia a fost formată din 16 persoane, în cele mai multe cazuri comisia a fost formată din 2 sau 4 persoane", se mai notează în raport.

Mai mult, potrivit sursei citate, în urma verificărilor, în cazul unui singur control tematic, dintre cele 42 efectuate de către Direcția Control Intern din cadrul JGPR, data emiterii Dispoziției Inspectorului General al Poliției Romane coincide cu data prezentării comisiei de control la entitatea controlată.

De asemenea, Corpul de control a constat că, în perioada 2013-2015, a existat o singură acțiune de control tematic, dintre cele 71 totale, efectuate de către Direcția Control Intern și Structura de Securitate din cadrul IGPR, în care data emiterii Dispoziției Inspectorului General a Poliției Române coincide cu data prezentării comisiei de control la entitatea controlată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii