De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
18:31 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constănțeni, plecați la drum? Iată care este situația traficului la această oră

ro

12 Apr, 2016 08:15 466 Marime text
 
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere sau a condițiilor meteorologice nefavorabile.
 
Din cauza ploilor abundente, astăzi, până la ora 12.00, este instituită restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN2N, pe sectorul Chiojdeni – Jitia (jud. Vrancea), între kilometrii 46+800 şi 46+900 de metri, într-o zonă în care o alunecare de teren este activă.
 
Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația a fost deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.
 
Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.
 
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de (egală cu) 7,5 tone, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
 
Până la sfârşitul lunii aprilie (28 aprilie 2016), circulaţia rutieră pe podul Giurgiu-Ruse se desfăşoară alternativ, pe o bandă, pe sectorul kilometric 64+525 – 64+940, din cauza unor lucrări. Este posibil ca în zilele cu trafic intens să se formeze coloane de autovehicule. Pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria:
 
Calafat (rutier);
Bechet (trecere cu bacul);
Zimnicea (trecere cu bacul);
Călărași (trecere cu bacul);
Negru Vodă (rutier);
Vama Veche (rutier).
 
Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
 
Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).
 
De asemenea, până în data de 30 aprilie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii