Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Și plouă, plouă, plouă. Tot plouă. Meteorologii confirmă

ro

28 May, 2016 07:22 1507 Marime text
Vremea va fi caldă pentru această dată, mai ales în partea de vest, nord şi centru a ţării, dar şi în general instabilă în regiunile estice, sud-estice, precum şi în zonele montane, scrie pe portalul său meteoplus.
 
Instabilitatea atmosferică se va manifesta mai ales dupã-amiaza şi seara prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în cea mai mare parte a Dobrogei, local în Muntenia, Moldova şi la munte şi pe arii restrânse în Transilvania.
Cantitãţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, se vor încadra între 21 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar minimele termice vor fi cuprinse între 6...7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17...18 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.
Vremea.ido.ro este mai tranșant pentru zona Constanța: ”furtuni cu fulgere, maxima zilei 24°C, vânt VNV şi variabil, probabilitate de ploaie 80%, cantitate precipipitații 6 l/m²”.
La ora 07.00 stațiile meteo aflate pe teritoriul județului Constanța înregistrau 13,4 grade Celsius la Adamclisi, Hârșova și Cernavodă, 13.8 la Medgidia, 14,4 la Mangalia și 14,6 la Constanța.  
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii