De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:30 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Daniel Buda „Consiliul European stabilește cotele de imigranți, nu Parlamentul European”

ro

12 Sep, 2015 11:33 463 Marime text
 
„În Parlamentul European nu s-a votat nicio propunere a Comisiei Europene, iar Parlamentul European nu dictează cotele obligatorii, acestea fiind stabilite de Consiliul European, format din liderii de state sau de guverne ai celor 28 de state membre ale UE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Consiliului European, Donald Tusk", subliniază Daniel Buda într-un comunicat de presă transmis, astăzi, Agerpres. 

Potrivit acestuia, cele două rezoluții nu stabilesc sub nicio formă obligativități pentru statele membre, ci exprimă doar îngrijorarea Parlamentului European cu privire la situația imigranților, adăugând că propunerile din cuprinsul acestora au valoare de recomandare. 

În Parlamentul European, mai precizează Buda, s-a reiterat faptul că la ultimul Consiliu JAI, din 20 iulie 2015, s-a convenit asupra unui mecanism voluntar de relocare a persoanelor și li s-a reamintit statelor membre obligativitatea solidarității, în sensul de a transfera refugiații către teritoriile lor. 

„Delegația PNL în Parlamentul European a votat împotriva amendamentelor care conțineau prevederi cu privire la cotele obligatorii pentru statele membre, chiar dacă acestea aveau valoare de recomandare însă, la votul final, s-a votat în favoarea rezoluției în ansamblul ei, deoarece era vorba de recomandări făcute pentru Consiliu și Comisie, de a găsi mecanisme suficiente și necesare, astfel încât să nu mai avem de-a face cu copii morți pe plajă și oameni decapitați de Statul Islamic, dar și de a da dovadă de solidaritate, atribut care definește de altfel Uniunea Europeană în ansamblul ei", arată eurodeputatul Daniel Buda. 

România ar urma să preia 4.646 dintre cei 120.000 de noi refugiați aflați în Italia, Grecia și Ungaria, potrivit schemei de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă UE, relevă un comunicat al Comisiei Europene dat publicității miercuri la Strasbourg. 

În luna mai, României îi mai fusese alocată o cotă de 1.705 refugiați din prima tranșă de refugiați de 40.000, aflați pe teritoriul Italiei și Greciei. 

Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgență a refugiaților, prevede că dintre cei 4.646 de refugiați ce ar urma să ajungă în România 604 se află în Italia, 1.951 în Grecia și 2.091 în Ungaria. 

Măsurile de redistribuire de urgență a celor 120.000 de refugiați (din care 54.000 se află în Ungaria, 50.400 în Grecia și 15.500 în Italia) ar urma să reducă presiunea de pe cele trei țări afectate și, în același timp, vor ajuta statele membre confruntate cu un număr mare de solicitări de azil să proceseze mai rapid cererile respective. 




Sursa: Agerpres
Sursa foto: ziar15minute.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii