De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:09 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CNATDCU Decizia finală în cazul doctoratului lui Petre Tobă va fi luată miercuri

ro

03 Sep, 2016 14:36 391 Marime text
Decizia finală, privind doctoratul lui Petre Tobă, va fi dată în ziua de miercuri, de către Consiliul General al CNATDCU, de către „persoane care ştiu ce este un doctorat”, a declarat pentru HotNews, Marius Andruh, vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
 
„Am convocat şedinţa pentru ziua de miercuri, ora 10.00, decizia se va lua direct, nu prin vot electronic", a spus Andruh.
 
„În sala vor fi prezente persoane care ştiu ce este un doctorat", a declarat vicepreşedintele Consiliului, în condiţiile în care o comisie de trei persoane, din cadrul CNATDCU, a hotărât că ministrul demisionar de interne nu a plagiat, propunerea lor fiind de păstrare a titlului de doctor.
 
„Este un raport realizat de trei oameni, Consiliul General are 47 de membri, fiecare trebuie să-şi spună părerea”, a explicat Marius Andruh.
 
Despre problema plagiatelor în general, vicepreşedintele CNATDCU a spus că „există multe cazuri, chiar dacă nu sunt nume sonore, doctoratul îşi pierde semnificaţia din această cauza", informează hotnews.ro.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii