Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:17 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efectele Deciziei CCR nr. 364/2022. În ce condiții poate fi anulat sau retras titlul de doctor?

ro

11 Nov, 2022 17:13 1194 Marime text


În data de 10 noiembrie 2022, a avut loc prima ședință a Consiliului General al Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor Didactice și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de la preluarea mandatului de către noul Ministru al Educației.
 
În acest context, la invitația președintelui interimar CNATDCU, Mircea Dumitru, la ședință, a participat și  Ligia Deca, ministru al Educației, însoțită de domnul Gigel Paraschiv, Secretar de Stat și de reprezentanții Direcției Generale Juridică și Control.

Pe agenda discuțiilor, s-au aflat, printre altele, efectele Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, problema justiției constatative, aspecte organizatorice specifice activității CNATDCU etc.

În cadrul întâlnirii, Direcția Generală Juridică și Control a Ministerului Educației a explicat implicațiile Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, după cum urmează:

a) titlul de doctor poate fi retras pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională doar dacă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice;

b) titlul de doctor poate fi anulat la cererea Ministerului Educației, în calitate de autoritate emitentă a ordinului de ministru, în temeiul art. 1, alin. (6) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea termenului de 1 an de la data emiterii actului pentru introducerea acțiunii în anulare;

c) CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat elaborate, controlul de legalitate făcând referire la aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/ atribuire în vigoare, la momentul acordării titlului.

Curtea Constituțională a stabilit că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când aceasta a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, atât instanțele, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei și să o aplice ca atare. În acest context, activitatea CNATDCU se poate derula doar cu respecatarea Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022.

De aceea, Ministerul Educației și CNATDCU vor coopera pentru a găsi soluțiile potrivite care să respecte regulile constituționale și legale și, în același timp, pentru a construi o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză și verificare a încălcării normelor de etică, principiu ce stă la baza legislației învățământului superior.


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii