Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:29 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce spune Paul Peniu în privința accidentului rutier în care a fost implicat antrenorul Vasile Mănăilă

ro

16 Jan, 2014 20:19 1814 Marime text
Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, a declarat în privinţa accidentului rutier în care a fost implicat Vasile Mănăilă, antrenor la Academie: „Sunt la Poliție acum, dau declarații. Din câte mi s-a relatat, Vasile Mănăilă ar fi fost de vină. Probabil din pricina oboselii. I s-a făcut rău la volan și s-a trezit pe contrasens, unde a lovit două mașini. În total, au fost implicate patru autoturisme, cel al lui Vasile, un taxi și încă două. În urma acestui accident, o persoană a fost dusă cu salvarea la spital, dar, din ce am înțeles, nu are probleme. Doamne ajută, să sperăm că va fi bine! Vasile a avut alcoolemia zero și i s-a găsit tensiunea foarte mare. Nu a suferit vătămări corporale. Venea de la antrenament și doar ce îl lăsase acasă pe un alt antrenor de la noi, Cristi Cămui. Probabil că programul prelungit de la serviciu l-a afectat”. Vasile Mănăilă antrenează la Academia Hagi grupa de juniori B (născuți în anii 1997 și 1998), iar anul trecut a cucerit titlul național cu seria fotbaliștilor născuți în anii 1996 și 1997. Tot anul trecut, formația pregătită de Mănăilă a câștigat ediția a treia a turneului internațional juvenil „Cupa Stelelor Estului”. 

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?

Comentarii