Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Barack Obama a ajuns în Peru pentru ultima sa vizită oficială

ro

19 Nov, 2016 09:30 1983 Marime text
Barack Obama a sosit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă la Lima, etapa finală a ultimului său turneu în străinătate în calitate de președinte al Statelor Unite, pentru a participa la summit APEC ce reunește cele 21 de economii din Asia-Pacific, transmite AFP, citat de Agerpres.

Președintele american urmează să se întâlnească sâmbătă în particular, printre alții, cu omologul său chinez, Xi Xinping, a cărui intervenție în cursul dimineții este extrem de așteptată. Pe agenda întrevederii, înăsprirea sancțiunilor împotriva Coreii de Nord și amenințarea ei nucleară.

De asemenea, va avea o reuniune cu celelalte 11 țări din Parteneriatul Transpacific (TPP), tratat comercial încheiat în 2015 sub impulsul administrației Obama, dar a cărui ratificare de către Washington pare compromisă total după alegerea lui Donald Trump și cruciada sa protecționistă.

Ultimul turneu al actualului lider de la Casa Albă, care a cuprins Grecia, Germania și Peru, se desfășoară în umbra succesorului său republican, Donald Trump, a cărui personalitate, gust al provocării și lipsă totală de experiență politică îngrijorează.

Barack Obama îi va ceda locul la Casa Albă la 20 ianuarie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii