De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:38 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După 80 de ani Au început lucrările de reabilitare a simbolului stațiunii Mamaia

ro

17 May, 2015 12:36 1514 Marime text

După 80 de ani de la inaugurarea fastuoasă la care a participat şi Carol al II-lea, au început lucrările de reabilitare a Cazinoului din Mamaia. Lucrarea în sine va ţine cont de planurile iniţiale ale clădirii. Reprezentantul investitorului spune că se doreşte ca această construcţie să arate cât mai aproape de anul în care a fost inaugurată clădirea. De asemenea, se fac promisiuni că vor exista cabinele de duş, aşa cum au fost ele mediatizate la acea vreme. Cazinoul din Mamaia va avea însă şi elemente de modernitate, ca să-i mulţumească şi pe turiştii mai pretenţioşi. Astfel, vor fi construite baruri şi terase în zonă. Inaugurarea Cazinoului din Mamaia a fost considerat unul dintre cele mai importante momente ale anului 1935, pe litoral, mai ales că la festivităţi a participat şi Regele Carol al II-lea. Noii proprietari nu au precizat cât vor investi în reabilitarea simbolului staţiunii.  

CITEŞTE ŞI: 
Din Dosarul Retrocedărilor
Primăria Constanța, „fals proprietar” al terenului vândut către societatea administrată de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (rechizitoriu + documente)

şi
EXCLUSIVITATE. Cumpărătorul, firma Sorinei Hortolomei Moscu
Cum a vândut Primăria Constanţa teren în Mamaia cu 200 de euro metrul pătrat (documente)

Ti-a placut articolul?

Comentarii