Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:42 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Au început înscrierile Maratonul Nisipului, la o nouă ediţie

ro

01 Oct, 2015 09:48 596 Marime text
Începând de astăzi, Asociația Sportivă SanaSport a dat startul înscrierilor la Maratonul Nisipului, ediția a III-a, eveniment care va avea loc în data de 27 martie 2016, pe plaja din stațiunea Mamaia. Evenimentul se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță și reprezintă un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a noului litoralul românesc la nivel internațional.
 
„Manifestarea a adunat la primele două ediții peste 800 de participanți și este declarată singura competiție sportivă de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip și un eveniment important pe harta mondială a maratoanelor”, potrivit unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.
 
Participanții au posibilitatea de a opta pentru mai multe curse, precum: tradiționala cursă de maraton individual pe distanța de 42,195 km, semi-maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Și la această ediție, va avea loc inedita cursă “Family Run”, care dorește să promoveze sportul în familie și să lupte împotriva obezității infantile, fenomen care a atins cote alarmante în ultimii ani, în România.
 
Până la startul evenimentului internațional din martie 2016, organizatorii au pregătit alte trei evenimente sportive tematice, care fac parte din proiectul internațional „Maratonul Nisipului” și care vor promova sportul de masă și frumusețile orașului istoric de la malul Mării Negre:
31 octombrie 2015 - participanții vor purta cele mai trăsnite costume și vor sărbători Halloween-ul în alergare, la evenimentul HelloWeRun.
20 decembrie 2015 – cei prezenți vor intra în spiritul sărbătorilor de iarnă, alergând costumați în Moș Crăciun, în cadrul evenimentului SantaRun.
14 februarie 2016 – sportivii își vor arăta dragostea pentru sufletele lor pereche, de Ziua Îndrăgostiților, în cadrul evenimentului Love2Run.
 
Cei interesați se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
 
Sursa foto:

Ti-a placut articolul?

Comentarii