Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:01 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Atenţie dacă mergeţi în Olanda. Este cod galben de vânt puternic. MAE a emis atenţionare de călătorie

ro

04 Oct, 2017 22:19 249 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să tranziteze sau să călătorească în Olanda cu privire la emiterea de către Institutul olandez de Meteorologie a unei alerte de vânt puternic (cod galben).

Condiţiile meteorologice prognozate vor afecta, într-o primă etapă, regiunile Friesland, Olanda de Sud, Olanda de Nord, Zeeland, Flevoland, zona IJsselmeer și zona Wadden, unde pot exista rafale de vânt cuprinse între 75 şi 100km/oră, urmând să se extindă spre partea de sud-est a Olandei. Pe coasta de nord a Olandei, viteza vântului poate ajunge până la 100-120 km/oră.

Din cauza vântului puternic, pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam există posibilitatea producerii de întârzieri ale unor zboruri.

Cele mai puternice rafale de vânt sunt prevăzute pentru intervalul orar 06:00 – 14:00.

Totodată, Institutul olandez de Meteorologie avertizează cu privire la riscul perturbării traficului rutier.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: + 31 (0) 70 354 15 80, + 31 (0) 70 322 86 12, și +31 (0) 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Haga: +31651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro<http://www.mae.ro>, http://haga.mae.ro/  și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii