Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în România! Iată județele vizate

ro

18 Aug, 2025 10:14 297 Marime text
Sursă foto: ANM

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul și centrul Munteniei, sudul Transilvaniei pentru astăzi, 18 august 2025, în intervalul orar 10.00 - 23.00.

În cea mai mare parte a Olteniei, în vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei și în Bărăgan vor fi intensificări ale vântului cu rafale, în general, de 40...50 km/h.

Totodată, aceștia au emis și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, averse importante cantitativ în județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița, Prahova pentru astăzi, 18 august 2025, în intervalul orar 14.00 - 21.00.

În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, precum și zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni (3 - 5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40...50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.





Citește și:
Cod Roșu de grindină și vijelii! A fost emisă avertizare Ro-Alert
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii