Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:32 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Anumite declaraţii ale Monicăi Macovei, taxate de CSM

ro

17 Mar, 2016 16:37 560 Marime text
 
Judecătorii CSM au ajuns la concluzia că declarațiile Monicăi Macovei la un post de televiziune aduc gravă atingere indepedenței Justiției
 
Plenul Consiliului Superior al magistraturii (CSM) a constatat, în şedinţa de astăzi) că afirmațiile europarlamentarului Monica Macovei într-o emisiune de televiziune, de la sfârșitul lunii ianuarie, sunt de natură să aducă "o gravă atingere independenței sistemului judiciar" în ansamblul său.
 

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmațiile, opiniile și aprecierile personale ale doamnei Monica Macovei, deputat în Parlamentul European și lider al unui partid politic, precum și cele ale moderatorului, domnul Sabin Orcan, emise în spațiul public în cadrul emisiunii 'X-Press', difuzată de postul de televiziune B1 TV în data de 31 ianuarie 2016, sunt de natură să aducă o gravă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său", informează un comunicat al CSM.

 
Totodată, plenul Consiliului a hotărât sesizarea Parlamentului European cu privire la soluția adoptată în temeiul raportului întocmit de Inspecția Judiciară.
 

"Gravitatea afirmațiilor rezultă îndeosebi din calitatea uneia dintre persoanele care le-a lansat, Monica Macovei, respectiv cea de europarlamentar, lider al unui partid politic, fost ministru al Justiției. Manifestarea dreptului la liberă exprimare prin afirmații neîntemeiate și nefondate nu se poate circumscrie libertății de opinie, întrucât afectează independența instituțiilor sistemului judiciar, prestigiul CSM, încrederea și autoritatea de care organele judiciare și instituțiile sistemului judiciar trebuie să se bucure într-o societate democratică", se mai arată în comunicat.

 
Plenul Consiliului a mai hotărât și sesizarea Consiliului Național al Audiovizualului. Verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la solicitarea din 3 februarie a președintelui CSM.
 

"Inspecția Judiciară a constatat că prin afirmațiile lipsite de suport factual s-a urmărit acreditarea ideii potrivit căreia CSM este o instituție nefuncțională, nocivă, lipsită de responsabilitate în exercitarea atribuțiilor legale, în special în cadrul procedurilor de numire în funcții a magistraților, care escamotează derapajele profesionale ale magistraților, neîndeplinindu-și corespunzător rolul de instanță de judecată în domeniul disciplinar", precizează CSM.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii