„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!
„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare,
17 Apr, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1195
Marime text
- Vineri, 12 aprilie 2024, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Nemulțumiri după condamnarea, la Mangalia, a Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției! Vineri, 12 aprilie 2024, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform portalului instanțelor de judecată, decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată de partea civilă Ilie Constantin, acesta fiind victima acccidentului.
În acest context, contestația va fi trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.
Oricare va fi decizia curții de apel, aceasta va fi definitivă.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.
Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii