Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasada SUA salută sosirea „Vulturilor luptători" la Baza Militară Mihail Kogălniceanu

ro

14 Feb, 2017 12:11 1997 Marime text
debarcarea echipamentului vulturilor luptatori la baza militara mihail kogalniceanu constanta suntemCei 500 de soldaţi din cadrul Batalionului 1, Regimentul 8 Infanterie aduc cu ei tancuri M1A1 Abrams, vehicule de luptă Bradley şi mortiere autopropulsate calibrul 155 mm Paladin vor fi staţionaţi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Staţionarea are loc ca parte a dislocării în Europa a Unităţii de luptă din cadrul Brigăzii 3 blindate, a Diviziei 4 Infanterie, care va continua pe bază de rotaţie, în viitorul apropiat.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm a menţionat:

„Sosirea Batalionului 1, Regimentul 8 Infanterie, evidenţiază faptul că puternicul parteneriat strategic dintre SUA şi România există nu doar în scris, ci şi în realitate. Noua prezenţă rotaţională persistentă extinde capacitatea noastră de a ne urmări interesul colectiv de menţinere a păcii şi securităţii în Europa de sud-est şi în regiunea Mării Negre. În mod semnificativ, România este şi furnizor de securitate pentru comunitatea internaţională, nu doar beneficiar, aşa cum clar demonstrează angajamentul său continuu în Afganistan, participarea la misiunea de contracarare a ISIL şi recenta sa decizie de a cheltui 2% din PIB pentru apărare"


În perioada staţionării în România, forţele americane vor efectua antrenamente şi exerciţii cu forţele armate române, cu alţi aliaţi NATO şi alte naţiuni partenere, inclusiv cu Brigada Multinaţională de la Craiova. Toate unităţile brigăzii blindate se vor reuni periodic la diverse evenimente de amploare, care demonstrează capacitatea acesteia de a furniza rapid forţă de luptă eficientă în zona estică a NATO.


Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii