Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:45 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerişti şi fost director la ABA Mureș, trimişi în judecată

ro

30 Jun, 2016 11:59 2628 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciului Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
  • GIURGEA TEODOR, la data faptelor director la Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Mureș, cu privire la săvârșirea a 2 infracțiuni de luare de mită,
  • POPA IOAN, la data faptei şef birou investiţii în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită,
  • HUJA LAURENŢIU MANUEL, ZAHARIA IULIAN, MAXINAN GHEORGHE și HENŢ VIRGIL SORIN, oameni de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul lunii octombrie 2010, inculpatul Giurgea Teodor, în calitate de director al Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, prin intermediul inculpatului Popa Ioan, le-a pretins celorlalţi patru inculpaţi să îi vireze suma totale de 37.200 lei în contul unei societăți indicate de primul inculpat, lucru care s-a și întâmplat în perioada 02 noiembrie 2010 – 23 decembrie 2010.
 
Banii au fost primiți de inculpatul Giurgea Teodor, pentru ca, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, să asigure derularea în condiții optime a contractelor încheiate de societățile comerciale administrate de cei patru oameni de afaceri cu Administrația Bazinală de Apă Mureș.
 
La data de 05 octombrie 2010, inculpatul Giurgea Teodor, în aceeași calitate, a pretins  unui alt reprezentant al unei societăți comerciale suma de 2.500 lei care să îi fie virată  în contul unei alte firme indicate de inculpat.
 
De această dată, banii au fost pretinși de inculpat pentru ca, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, să dispună măsurile necesare pentru recepţionarea lucrărilor şi plata facturilor emise de firma omului de afaceri în legătură cu executarea unui contract având ca obiect amenajări hidrotehnice.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
 
Menţionăm că directorul  Administrației Bazinale de Apă (A.B.A.) Mureș a mai fost trimis în judecată într-un dosar separat, tot pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (vezi comunicat nr. 791/VIII/3 din 13 septembrie 2013).
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii