De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:55 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Administraţia Fiscală a lansat ”Spaţiul Privat Virtual”

ro

10 Jul, 2015 11:56 470 Marime text
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi vă informează că, din data de 1 iulie  2015 au fost aduse modificări şi completări  Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între A.N.A.F. şi persoane fizice, numit serviciul on-line  „SPAŢIUL PRIVAT VIRTUAL” (SPV) .
Astfel, Ministerul Finanţelor Publice pune la dispoziţia contribuabililor persoane fizice înrolate în acest serviciu on-line documente sau informaţii de natură fiscală cu caracter personal sau public,  emise automat sau la cerere ,  prin intermediul SPV.
 
         Fără deplasarea contribuabilului la Administraţia fiscală !
         Disponibil 24 de ore din 24!
         Corect şi prompt informat !
 
CATEGORII DE DOCUMENTE CE POT FI COMUNICATE PRIN SERVICIUL SPAŢIUL PRIVAT VIRTUAL
 
         A. Documente emise de organul fiscal şi la cererea contribuabilului
 
a) Automat
1. Decizii de impunere anuală aferente veniturilor realizate începând cu anul 2013
2. Decizii de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale (formular 260), pentru veniturile realizate începând cu anul 2015
3. Decizii de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor (formular 650) pentru veniturile realizate începând cu anul 2015
4. Decizii referitoare la obligaţiile de plată accesorii
 
b) La cererea contribuabilului
 
1. "Situaţia obligaţiilor fiscale de plată la data de ..."
2. "Nota obligaţiilor de plată"
3. "Situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori"
4. "Istoricul acţiunilor şi Registrul documentelor electronice comunicate prin «Spaţiul privat virtual»"
5. "Certificatul de atestare fiscală"
6. "Adeverinţă de venit"
c) Declaraţii ce pot fi comunicate de contribuabil organului fiscal prin intermediul S.P.V.
1. ‘’Declaraţie privind veniturile realizate din România (formular 200) aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2014;
2. Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor (formular 230) aferentă impozitului anual datorat începând cu anul 2014;
3. Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit (formular 220) aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2015.
         B. Categoriile de informaţii publice fiscale comunicate prin serviciul "Buletinul informativ fiscal"
 
1. Calendarul obligaţiilor fiscale
2. Noutăţi legislative
3. Ghiduri fiscale
4. Campanii derulate
5. Comunicate de presă .
           
ÎNREGISTRAREA (ÎNROLAREA) ÎN S.P.V.
Operaţiune facilă, sigură  şi se poate realiza accesând site-ul ANAF: www.anaf.ro – SPAŢIU PRIVAT VIRTUAL - secţiunea ÎNREGISTRARE UTILIZATORI
În secţiunea „Înregistrare utilizatori", contribuabilul îşi completează datele într-o pagină web securizată, având posibilitatea de a alege tipul de APROBARE:
- on-line - prin completarea numărului de înregistrare al unei decizii de impunere sau al unei decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii, emisă de ANAF în perioada 2013 – 2014
 
SAU
 
- aprobarea la ghişeu - prin deplasarea la organul fiscal pentru certificarea datelor completate, cu BI/CI în original şi copie precum şi cu numărul de înregistrare obţinut după înregistrarea pe site.
 
Temei legal: Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 572/2015, act normativ care modifică si completează Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1154/2014 privind  “Procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distantă între A.N.A.F. şi persoanele fizice” .
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii