Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:22 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acţiuni naţionale pentru prevenirea evaziunii fiscale desfăşurate de Poliţia Română

ro

19 Apr, 2015 10:19 1553 Marime text
În primele trei luni ale acestui an, Poliția Română a desfășurat mai multe acțiuni naționale pentru asigurarea unui mediu concurențial corect. Astfel, în urma acțiunilor desfășurate pentru combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificaţie au fost efectuate peste 8.000 de controale, au fost aplicate peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 3.400.000 de lei.

Acţiunile desfăşurate de polițiști în domeniul morăritului şi panificaţiei au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment. 

Combaterea evaziunii fiscale, în toate formele în care aceasta se manifestă şi protejarea intereselelor economice ale statului şi ale cetăţenilor reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, poliţiştii au continuat controale demarate, la nivel naţional, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei.

Astfel, în perioada 06 ianuarie – 09 aprilie,  poliţiştii au efectuat controale atât la producătorii de produse de panificaţie, cât şi la cei care comercializează produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.

Echipele de poliţişti au efectuat 8.257 de controale, dintre care 378 la unități de morărit, 1.187 la unităţi de panificaţie, 929 la unităţi de patiserie, 5.763 la alte unități comerciale, care desfășoară activități în domeniul de referință și 177 la depozite de cereale. Au fost verificate şi 13.012 mijloace de transport.

Poliţiştii au întocmit 352 dosare penale, dintre care 247 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și au constatat 542 de infracțiuni.Valoarea prejudiciului recuperat este de peste 6.000.000 lei.

De asemenea, au fost aplicate 8.367 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.742 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 33 la OUG 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de OUG 93/2009 şi 5.592 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 5.780.772 lei.

Au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 3.412.228 lei, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de 18 mijloace de transport, în valoare de 345.000 de lei.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi ale inspectoratelor de poliţie judeţene, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi. De asemenea, într-o serie de activităţi au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul MADR, ANAF şi ISCTR.

Ti-a placut articolul?

Comentarii