Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:19 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A fost lansată aplicaţia Civic Alert pentru sesizări, petiții sau inițiative civice

ro

25 Nov, 2015 09:00 1130 Marime text
 
Recent a avut loc lansarea Civic Alert, respectiv a aplicațiilor de mobil pentru iOS și Android, dar și a paginii de internet civicalert.ro. Ce este Civic Alert? Cei care se ocupă de această platformă spun că „Civic Alert reprezintă cea mai simplă conexiune între cetățean și autoritățile administrative. Inițiativa are drept scop punerea la dispoziția cetăţeanului a unei forme moderne de sesizare și raportare a problemelor de ordin civic cu care se poate confruntă în spațiul public”.

Practic, orice fel de problemă poate fi semnalată autorităţilor prin intermediul programului Civic Alert. Fie că este vorba despre gropi în asfalt, fie că sunt maşini abandonate pe drumurile ţării, sau că există români care aruncă gunoiul aiurea.

Cetățenii au la dispoziţie o aplicaţie de mobil prin care pot raporta instantaneu către autorități orice problemă din orașul lor în trei pași simpli: fotografie, geo-localizare automată, pentru a înregistra adresa, și selectarea categoriei în care se încadrează problema semnalată.

După ce o problemă a fost semnalată prin intermediul aplicației, raportarea și gestionarea relației cu autoritățile se face mai departe prin intermediul call center-ului Civic Alert, de unde agenții vor verifica, redirecționa și trimite sesizări oficiale către autoritatea competentă.

Ei se vor asigura că orice alertă inițiată în acest fel - indiferent dacă este vorba de o plângere, sesizare, petiție sau inițiativă - va ajunge în cel mai scurt timp direct la administrația publică responsabilă cu reglementarea problemelor de această natură, urmărind stadiile parcurse pentru rezolvarea acesteia.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii