Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:57 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Valerian Petrescu (galerie foto)

ro

04 Dec, 2017 00:00 589 Marime text
Valerian Petrescu s-a născut la 20 noiembrie 1898, în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov, şi a decedat la 30 iunie 1969, la Bucureşti. Voluntar în Primul Război Mondial, după care a absolvit Facultatea de Drept şi a profesat ca judecător, prim-preşedinte de Tribunal şi consilier la Curtea de Apel din Constanţa. Publicist, prozator şi pasionat vânător. A publicat articole în Universul, Adevărul, Neamul românesc şi Revista vânătorilor. A participat la editarea volumului Kinegeticos (1937).
 
Dar cea mai importantă preocupare a sa a fost ca secretar al Comitetului „ProEminescu“, creat anume să strângă fondurile necesare ridicării statuii marelui Poet la malul mării.
 
Pe fiul său, dr. Arcadie Petrescu, l-am cunoscut în urmă cu foarte mulţi ani şi am purtat o intensă corespondenţă, întâi legat de familia Movilă şi apoi pe tema acestei mişcări culturale şi civice care a condus la realizarea celui mai important monument al oraşului, statuia lui Eminescu, de către sculptorul Oscar Han. Ne-a însoţit în casa Ivonei Movilă, ne-a pus la dispoziţie documente, ne-a vorbit cu modestie despre familia sa. De la el am aflat cele mai multe amănunte legate de Comitetul „ProEminescu“.
 
Ne-a trimis o ilustrată cu localitatea Carmen Sylva, iniţial Movilă, denumire ce persistă pe lângă cea oficială, după cum se deduce din textul ilustratei. Miron era un frate al tatălui său, invalid de război, care-şi petrecea vara la sanatoriul Belona al invalizilor, iar ilustrata era dedicată bunicilor săi materni. În acea perioadă, precizează doctorul Arcadie Petrescu, familia sa locuia la Constanţa, iar tatăl său era judecător la Judecătoria urbană, sediul din str. Carol nr. 147. O altă fotografie îl înfăţişa pe tatăl său alături de Istrate Micescu, mare avocat, fost ministru al Justiţiei, la un dejun prin anii 1938-39. Valerian Petrescu, în stânga sa, era atunci preşedintele Tribunalului Constanţa, iar în dreapta sa, Caton Movilă. Micescu este cel cu „cioc“, care nu se uită la aparatul de fotografiat, mai preciza dr. Arcadie Petrescu.
 
Corespondenţa noastră începuse în aprilie 1999, când doctorul Petrescu îşi manifesta bucuria de a fi citit „din scoarţă în scoarţă“ monografia Constanţa - memoria oraşului. Mărturisea că-şi rememorase astfel locurile din copilărie şi adolescenţă, urmase şcoala primară şi o parte din liceu la Constanţa! şi găsise cu mare bucurie capitolul din carte referitor la activitatea Comitetului „ProEminescu“, dezvoltat amplu, pe 7-8 pagini, cu menţionarea numelui tatălui, Valerian Petrescu, secretar al acestui comitet, care a desfăşurat o entuziastă activitate, plină de iniţiative personale, cum a fost editarea volumului Omagiu lui M. Eminescu (Editura Universul, 1934), realizat cu prilejul inaugurării monumentului de pe faleza constănţeană.
 
La data aceea, dr. Arcadie Petrescu ne scria că posedă o mare parte din arhiva acestui comitet rămasă de la tatăl său şi mai sunt de publicat încă multe date pe care le-ar fi dorit publicate la o editură din Constanţa. Intenţiona să le doneze Bibliotecii Judeţene şi Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
 
Felul în care a acţionat acest comitet constituit din intelectuali de autoritate morală ai Constanţei poate fi şi astăzi un sclipitor model de urmat. După cum se ştie, comitetul a fost iniţiat în anul 1930, sub preşedinţia lui Ioan N. Roman, personalitate complexă, intrată definitiv în istoriografia Dobrogei, secretară fiind profesoara Zoe Verbiceanu. Moartea neaşteptată a lui I.N. Roman la 21 iulie 1931 şi plecarea la Bucureşti a Zoei Verbiceanu au condus la restructurarea comitetului; preşedinte a fost ales amiralul Ioan C. Bălănescu, comandantul Marinei Militare, iar secretar, Valerian Petrescu.
 
Printre membrii comitetului ce s-au dedicat cu devotament scopului propus au fost profesorul I. Coriolan, casier, directorul Liceului „Mircea cel Bătrân“, şi colonelul Ion Petrovici, din Regimentul 34 infanterie. Comitetul a desfăşurat o continuă şi perseverentă activitate social-culturală prin iniţierea unei serii de conferinţe susţinute de personalităţi de frunte ale culturii naţionale, prin strângerea de fonduri, prin organizarea anuală a „Balului Pro-Eminescu“. În această activitate entuziastă, neprecupeţindu-se niciun fel de efort, inclusiv cel financiar, Valerian Petrescu a fost susţinut şi încurajat de soţia sa, Maria-Florica Petrescu, de la care au rămas, încă nepublicate, scrieri în proză şi versuri.
 
Maria-Florica Petrescu (1902-1968) a fost o bună prietenă a Principesei Marta Bibescu. Apreciată în epocă pentru talentul său poetic (printre cei pe care i-a cucerit cu sensibilitatea sa artistică fiind şi Tudor Arghezi), Maria-Florica Petrescu şi-a relevat şi talentul plastic, în creaţii pe care nu le-a făcut cu gândul de a le expune public.
 
Momentul festiv şi solemn al inaugurării monumentului din 15 august 1934, ales de Ziua Marinei, cu participarea Regelui Carol al II-lea, a Voievodului Mihai, a reprezentanţilor Guvernului şi a multor personalităţi culturale, a primit corolarul editării unui volum, Omagiu lui M. Eminescu (Editura „Universul“, 1934), iniţiativă şi realizare a lui Valerian Petrescu în cadrul Comitetului, nelipsită de unele faze critice interioare. În paginile volumului se întâlnesc omagiile unor condeie de autoritate supremă ca Regina Maria, Nicolae Iorga, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, H. Papadat-Bengescu, V. Eftimiu, S. Mehedinţi, M. Dragomirescu, I. Brătescu-Voineşti, Cincinat Pavelescu, iar alte pagini găzduiesc ecoul traducerilor din poezia eminesciană în limba franceză, germană, polonă, italiană.
 
O menţiune specială merită prezenţa traducerii în limba engleză a poemului „Împărat şi proletar“, ca şi elogiul înflăcărat al primei traducătoare a poeziei eminesciene, E. Sylvia Pankhurst, „Salut ţie, spirit luminos“, ce a ţinut să participe la inaugurarea monumentului, străbătând Europa de la un capăt la celălalt, din Marea Britanie până la malul Pontului Euxin, împreună cu familia sa (fiind invitată şi găzduită la Constanţa de familia Petrescu), evocând - ultima dintre vorbitori - personalitatea literară universală a poetului.
 
Personalitate de forţă europeană - poetă, artistă în artele plastice, memorialistă, mare sufragetă, luptând pentru drepturile femeii în ţara sa, luptătoare pentru cauze pacifiste, luând apărarea poporului etiopian faţă de agresiunea fascistă asupra Etiopiei -, Sylvia Pankhurst a devenit o mare iubitoare a României, organizând un festival de poezie şi muzică românească la întoarcerea acasă şi a scris multe articole despre vizita în România - l-a vizitat pe N. Iorga la Vălenii de Munte -, dintre care unele s-au reprodus în traducere în revista „Manuscriptum“ şi „Secolul 20“.
 
În ultimii ani de viaţă, trăiţi la Bucureşti, purtând în suflet nostalgia oraşului Constanţa şi a ţinuturilor dobrogene, Valerian Petrescu a tradus romanul naturist „Tarka, vidra rătăcitoare“, sursă de inspiraţie pentru alternativa de gen asemănător, personificare a unor animale - dar originală, „Vadu Oii“, viaţa a doi pui de vulpe în împărăţia apelor bălţii. Dovada unui inepuizabil entuziasm şi ataşament faţă de natură şi de oameni este transformarea activităţii sale în conferenţiar, atât în Bucureşti, dar şi itinerant, în multe oraşe ale ţării, prezentând „Monumente ale naturii din România“ sau vorbind despre Eminescu, scrieri ce constituie un al treilea volum rămas în manuscris.
 
Refuzând să facă jocul autorităţilor comuniste, a fost epurat din Justiţie, prin decizia ministerială 91.980/31.08.1949. Arestat în februarie 1951, din gara Palas, unde se urca în trenul spre Bucureşti, trimis în interes de serviciu (plecarea fusese probabil aranjată, tocmai pentru a oferi un prilej pentru arestare). Arestarea a fost făcută fără mandat şi fără motiv; fusese socotit, probabil, un „element periculos“, un reprezentant al „magistraturii burgheze, element de opresiune a clasei muncitoare“. Detenţia - trei ani, la Cernavodă, Coasta Galeşu şi Poarta Albă, de unde a fost eliberat la 19 ianuarie 1954. S-a stabilit la Bucureşti. A murit la 30 iunie 1969, în Bucureşti.
 
Cultura constănţeană îl va păstra în memoria sa ca unul dintre oamenii care au contribuit la creşterea şi valorizarea ei.

Despre Aurelia Lăpuşan 

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ştefan Lăpuşan.

Citeşte şi: 

Categorie Personalităţi din Constanţa

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Petre Diaconu (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii