Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:27 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Trista istorie a marinei comerciale - de la zeci de pasagere româneşti, la niciun vapor. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

11 Jan, 2018 00:00 5637 Marime text
Citind şi recitind istoria marinei comerciale, nu are cum să nu te revolte imensul potenţial pe care această ramură a economiei constănţene, dar şi româneşti, l-a ratat... postdecembrist. Cât de patrioţi au fost înaintaşii şi cât de hrăpăreţi... actualii.
 
În acelaşi capitol la care facem referire de vreo trei episoade încoace, „Dobrogea şi marina“, aparţinând comandorului Aurelian Negulescu, ne este descris, cu vădită mândrie, avântul pe care l-a cunoscut marina comercială, datorită fostului director al Regiei Monopolurilor Statului, un anume Manu, care a pus temelia Navigaţiei Fluviale Române: „De la câteva şlepuri şi un remorcher, a ajuns astăzi la zeci de pasagere elegante şi rapide, care leagă porturile dobrogene cu ţara mamă; cu zeci de remorchere şi sute de şlepuri - chiar şi tancuri de petrol - unele din ele cu motor; cu un şantier de reparaţii treptat de construcţii, la Turnu Severin“.
 
Ce l-a determinat pe acest Manu, care nici nu era marinar, să pornească la acest drum... „El făcu socoteala câţi bani ar rămâne în ţară dacă transporturile de sare şi chibrituri pentru Serbia s-ar face cu şlepuri şi remorchere româneşti; câţi români şi-ar câştiga o pâine servind pe ele şi în birouri; câţi meseriaşi nu ar avea de lucru în atelierele de reparaţii necesitate de vase etc“. Şi vorbim de anul 1928...
 
La Mare, graţie aceluiaşi mare om Manu. „Începutul îl făcu exemplul dat de Stat cu vechiul vas «Medea», destinat a transporta sare în Grecia - navlosind şi făină, lemne, spirt pentru Constantinopol... Treptat, Serviciul Maritim Român achiziţionă, la început cu chirie, pasagerele «Cobra», «Meteor», «Ignazio Florio» - devenit prin cumpărare «Principesa Maria». Odată luat avântul şi căpătată încrederea în marinarul nostru - apărură pe rând «Regele Carol», «România», «Dacia», «Împăratul Traian», - iar cursele se întinseră până la Pireu, Smirna, Alexandria, Neapoli, Marsilia“.
 
Iar povestea dezvoltării extraordinare a marinei comerciale a continuat cu apariţia vapoarelor particulare, aspect pe care îl puteţi aprofunda AICI.

Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii