Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un neam nobil, cu inimă de leu, care nu dă niciodată înapoi“ Povestea melodiilor închinate de Hrista Lupci lui Hagi, Zicu, Dan Coe şi Simonei Halep (galerie foto + video)

ro

04 Apr, 2014 00:00 18249 Marime text
Celebrul cântăreţ aromân din Constanţa Hrista Lupci este un mare iubitor al sportului, astfel că din cântecele sale nu puteau lipsi figurile emblematice de origine aromână ale sportului românesc. Lupci a preamărit în compoziţiile sale performanţele deosebite ale lui Dan Coe, Cristian Gaţu, Gică Hagi, Ianis Zicu şi Simona Halep. De asemenea, cu zeci de ani în urmă, i-a închinat un cântec şi echipei de fotbal Săgeata Stejaru, care, cu timpul, a devenit imnul formaţiei.
 
Născut pe 17 decembrie 1949, în judeţul Tulcea, la Hagilarea (actualul Lăstuni), Hrista Lupci s-a mutat, alături de părinţi, la Bucureşti, în anul 1959. În capitală a stat până în 1984, după care a venit la Constanţa, unde locuieşte şi astăzi. Hrista a dovedit talent muzical încă de mic, astfel că, la 13 ani, s-a apucat de cântat, devenind apoi un îndrăgit şi căutat rapsod. „Am păstrat tradiţiile aromâne, aducând la suprafaţă cântecele vechi. De aceea mă apreciază multă lume“, spune astăzi Hrista Lupci.
În vârstă de 64 de ani, interpretul are în spate o carieră de 51 de ani. În timpul petrecut la Bucureşti, a legat prietenii cu mulţi sportivi celebri, iar unii dintre ei aveau să se regăsească în cântecele sale. Deşi locuia în Ghencea, „la doi paşi de complexul sportiv al Stelei“, tânărul Hrista era suporter al echipei de fotbal Progresul.

„Fiind copil, vara stăteam toată ziulica la un ştrand din Parcul cu Platani, astfel că m-am legat sufleteşte de echipa cartierului, Progresul. În zonă locuia şi fotbalistul Teofil Codreanu, de la Rapid, prin care l-am cunoscut pe căpitanul echipei giuleştene, internaţionalul Dan Coe. Am devenit buni prieteni. Ne întâlneam, vorbeam. Tatăl lui Dan, Duca, venise cu familia din Grecia, alături de neamul lui Custica Humis. Ambii au jucat şi fotbal şi au fost jucători importanţi“, povesteşte Hrista Lupci.
Dan Coe a fost primul sportiv căruia tânărul interpret i-a dedicat un cântec, intitulat „Dan, căpitanul de fier“, în anul 1967, când Rapidul a luat campionatul. Hrista Lupci avea pe atunci 18 ani. Supranumit „Ministrul apărării“, fundaşul central Dan Coe era unul dintre favoriţii galeriei Rapidului, care scanda: „Un strigăt din vechea Troie / Pentru faima lui Dan Coe / Şi înc-o dată, c-avem voie / Ahoe!“.
 
Este rudă cu Ianis Zicu
 
Dintre cunoscuţii interpretului, nu avea cum să lipsească cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc, Gică Hagi. Lupci a avut plăcerea să-i compună acestuia mai multe melodii. „Prima dată, pe când era puştan, avea 16 - 17 ani. Apoi, pe timpul Campionatului Mondial din anul 1994, din SUA. Încă una a apărut când Hagi s-a transferat la Galatasaray Istanbul“, spune cântăreţul. Un alt fotbalist constănţean celebru, Ianis Zicu, actualmente jucătorul Petrolului Ploieşti, are şi el cântec de la Hrista Lupci, cu care este şi rudă. „Lui Ianis i-am compus o melodie pe când avea 12 ani. Am prevăzut că va ajunge un fotbalist mare. În cântec, îl sfătuiam pe puşti să asculte de Hagi şi să urmeze exemplul acestuia în viaţă şi în sport. Cu tatăl lui Ianis, Nicolae, sunt văr bun. Mama mea şi bunicul lui Ianis au fost fraţi. Jucătorul îmi este nepot de văr“, arată îndrăgitul rapsod.
 
Muzică specială la botez
 
O altă febleţe a lui Hrista Lupci este Simona Halep, ajunsă, la 22 de ani, cea mai bună jucătoare de tenis din România, câştigătoare a şase turnee WTA şi ocupantă a locului cinci în clasamentul mondial, cea mai bună poziţie pe care a ajuns vreodată o tenismenă din România. „Cu Stere Halep, tatăl Simonei, sunt prieten din copilărie, iar pe ea o ştiu de mică. Mă cunosc bine şi cu toate rudele ei. Ne vizităm des. Mă consider un privilegiat că am numărul ei de telefon, iar după fiecare meci o sun. Când am posibilitatea, merg şi la meciurile ei, atunci când evoluează mai aproape de România, aşa cum s-a întâmplat la turneul de la Sofia. Am fost mulţi aromâni atunci în Bulgaria şi i-am făcut galerie. Succesele Simonei din tenis mă bucură şi mă emoţionează de fiecare dată. Ca şi lui Ianis Zicu, i-am compus o melodie atunci când avea 12 ani. Anul trecut, când a fost naşă de botez, i-am mai creat o piesă, special pentru acest eveniment, ca să-i rămână amintire“, spune Hrista Lupci. Intitulată „Cânticu ti Simona Halep“ (Cântec pentru Simona Halep), melodia de acum zece ani face referire şi la Hagi, Zicu, dar şi la un alt mare sportiv de origine aromână, fostul handbalist şi preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu.
 
Cântec pentru Simona Halep
 
Aromânul nostru cu inimă de leu
L-am avut pe Gică Hagi căpitan
L-am avut pe marele Gaţu Cristian
Iar acum îl avem pe frumosul Ianis Zicu
 
A răsărit însă şi o floare în neamul aromân
Micuţa fată aromână Simona Halep
Care s-a născut cu racheta în mână
 
La şase ani Simona s-a apucat de tenis
De prima dată a jucat bine
Acum Simona are 12 ani
Iar alte fete nu pot să o învingă
 
A participat la multe turnee mari în lume
Şi pe majoritatea le-a câştigat
Are talent la tenis
E sămânţă de mare campioană
 
A pornit spre Italia
Şi a câştigat la San Giorgio şi la Trieste
În Franţa şi în România
A ieşit cu fruntea sus şi cu onoare
 
Să nu uiţi, bună fetiţă
Că eşti aromână
Că eşti din cel mai nobil neam
Care nu dă niciodată înapoi
 
Te aşteptăm să creşti mare
Să ştii, Simona, că aromânii te iubesc
Vrem să fii mereu prima
Şi un alt cântec, mai frumos, o să-ţi compunem
 
Aromânul nostru cu inimă de leu
L-am avut pe Gică Hagi căpitan
L-am avut pe marele Gaţu Cristian
Iar acum îl avem pe frumosul Ianis Zicu
Şi din urmă vine Simona
 
Se întâlnesc la „Primuveara a Armănjloru“
 
Hrista Lupci va avea ocazia să se întâlnească din nou cu câţiva dintre eroii cântecelor sale, duminică, 6 aprilie, când, la Casa de Cultură din Constanţa, se va desfăşura, cu începere de la ora 16.30, ediţia a opta a evenimentului intitulat „Primuveara a Armănjloru“, organizat de Comunitatea Armână din România, filiala Constanța. Organizatorii au anunțat că, în deschiderea manifestării, va avea loc o Gală de Premiere, unde invitate de onoare sunt câteva celebrități din lumea sportului, reprezentante de seamă ale comunităţii aromâne. Şi-au confirmat prezenţa Simona Halep, Cristian Gațu, jucătoarea de tenis de masă Eliza Samara (lansată la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa), fostul rugbyst şi antrenor al Farului Nicolae Fulina și handbalistul de la HCM Constanţa Marius Stavrositu, iar Gică Hagi a spus că va încerca să ajungă şi el.
 
L-a cunoscut pe Gaţu când un miliţian i-a croit un baston
 
Hrista Lupci a făcut cunoştinţă prima dată cu un membru al familiei Gaţu în anul 1962, în Bucureşti, la un meci de fotbal. „Eu aveam 13 ani şi m-am dus la partida România - Belgia, care se juca pe stadionul ANEFS. Am vrut să intru în incinta arenei sărind gardul, însă un miliţian m-a văzut şi mi-a croit un baston. Eu atunci am strigat «Aoleu, mamă!» în aromână, iar un bărbat m-a auzit şi m-a întrebat dacă sunt aromân. La răspunsul meu afirmativ, m-a luat şi m-a băgat la meci. Era ziaristul sportiv Petre Gaţu, tatăl lui Cristian Gaţu! Cu Cristi am fost apoi coleg de liceu, la «Mihai Viteazu», nu în aceeaşi clasă, pentru că el era mai mare ca mine. Învăţa la secţia greacă. Ştie foarte bine această limbă Cristi. Directorul liceului era tot un aromân, Costea“, arată Hrista Lupci.
 
Consătean cu Teia Sponte
 
Cunoscutul interpret are trei sporturi favorite, fotbalul, tenisul şi handbalul. Formaţia de fotbal cu care ţine este Steaua, „ca majoritatea aromânilor“. „De când Progresul a dispărut din prim-planul fotbalului românesc, m-am îndreptat către Steaua. Sunt prieten bun cu unul dintre conducătorii din Ghencea, Teia Sponte, care s-a născut şi el la Hagilarea. Am fost la multe meciuri susţinute de Steaua în deplasare, printre care cele de la Liverpool şi de la Sevilla. Iar când juca acasă Săgeata Stejaru, ne strângeam mulţi aromâni la meci. Păcat de Farul, această echipă trebuie să fie în Liga 1. Fotbalul constănţean nu străbate o perioadă prea fericită. Înainte erau multe echipe în eşaloanele superioare: Portul, Electrica, IMUM, Cimentul Medgidia, Callatis“, mai spune Hrista Lupci, care, cu 30 de ani în urmă, a compus o melodie şi pentru Săgeata Stejaru. Cântecul dăinuie de atunci, devenind ulterior imnul echipei. „Hai, Săgeata, hai, Stejaru / Noi cu toţii te iubim / Hai, Săgeata, hai, Stejaru / Şi Vasile Alecsandri“ era refrenul imnului cântat de aromâni. Cu timpul, versificaţia iniţială a cunoscut mai multe modificări. „Era şi normal să fie aşa. În cântecul iniţial, eu pomeneam şi de mai mulţi jucători care evoluau atunci în echipă, în campionatul judeţean. Aceştia s-au lăsat de mult de fotbal, sunt de vârsta mea acum“, zâmbeşte Hrista.
 
A fost dat de suflet
 
Cântăreţul aromân s-a născut sub numele de familie Buşu, fiind înfiat, pe când avea doar opt luni (în august 1950), de familia Lupci (Sia şi Taşi). „Mama mea naturală şi cea care m-a înfiat erau verişoare. Familia Lupci nu avea copii, iar noi eram cinci la părinţi, trei băieţi şi două fete. Mereu când venea pe la noi, verişoara mamei o vedea pe aceasta cu un copil în braţe şi cu încă unul ţinându-i-se de fustă. Aşa că le-a cerut mamei şi tatei să mă dea pe mine de suflet. Eu eram cel mai mic dintre băieţi şi al patrulea ca vârstă dintre cei cinci. Aşa am devenit Hrista Lupci, numele mare fiindu-mi schimbat însă când am intrat în clasa întâi de şcoală. Unul dintre ceilalţi doi fraţi este acum la Los Angeles“, dezvăluie artistul. Acesta are un băiat, Sorin, inginer de profesie, dar care cântă şi el. Sorin va împlini 40 de ani pe 16 mai. Hrista Lupci este topit după cele două nepoţele ale sale, Maria şi Cristiana, fiicele fiului său.
 
Sursa foto: Facebook, hristalupci.ro, realitatea.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii