Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:27 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peluza Marină, întâlniri cu Ciprian Marica și Gică Hagi „Ne bucură faptul că părerea noastră și a suporterilor fariști a contat“

ro

24 Jun, 2021 00:00 4707 Marime text


 
  • Fanii menționează că, la câteva zile de la zvonurile apărute privind fuziunea, au fost contactați de către Ciprian Marica în vederea unei întâlniri.
  • Suporterii au cerut ca noua structură să aibă numele, culorile, emblema și palmaresul Farului.
  • A existat apoi și o întrevedere cu Gică Hagi, după care au primit un răspuns favorabil din partea staff-ului.
 
 
În urma fuziunii dintre FC Viitorul (Liga 1) și FC Farul (Liga a 2-a), la Constanța a luat naștere Farul Constanța, echipă care va evolua în Liga 1 și care îl are ca manager tehnic pe Gică Hagi.
 
Cei implicați în acest proiect au prezentat toate detaliile într-o întâlnire în care au participat și oficalități de prim rang ale municipiului și ale județului Constanța, glorii ale Farului sau reprezentanți ai suporterilor. Însă, până când totul a fost oficializat și făcut public au circulat numeroase scenarii, supoziții, speculații și zvonuri vizavi de stadiul negocierilor și de rezultatul acestora.
 
Acum, când totul a devenit certitudine, pe pagina de Facebook „Peluza Marină Farul“ a fost postat un comunicat de presă în care fanii fac referire și oferă amănunte, așa cum le dețin ei, despre mai multe etape sau puncte din procesul de fuziune.
 
„Vă salutăm cu respect, dragi fariști.
 
Noi, Peluza Marină, dorim să vă oferim informațiile pe care le-ați cerut încă din perioada speculațiilor media, de aceea venim cu acest comunicat în care vă vom răspunde la întrebările pe care le aveți cu referire la informațiile pe care noi le deținem, legate de această fuziune.
 
Vom începe prin a sublinia că tăcerea noastră a avut rolul de a nu se interpreta greșit și a nu propaga o informație care nu era sigură 100%, nu am dorit să dezinformăm, ci scopul nostru a fost de a aștepta finalizarea acestei fuziuni.
 
Inițial, în baza știrilor apărute, am crezut că sunt zvonuri aruncate de media pentru a face audiență. N-am crezut niciun moment că FC Farul va avea să urmeze acest drum. După câteva zile de la zvonurile aruncate în presă, am fost contactați de către Marica în vederea unei întâlniri. La acea întâlnire ni s-au confirmat cuvintele din mass-media, însă am fost cu toții destul de tari și am cerut ce este al Farului (nume, culori, emblemă și palmares).
 
Tot la întâlnirea respectivă am cerut, prin intermediul lui Ciprian Marica, o întâlnire cu Gheorghe Hagi pentru a ne susține punctul de vedere menționat mai sus.
 
Sosind ziua întâlnirii Hagi - Peluza Marină, marinarii au fost la fel de verticali, explicându-le tuturor ce înseamnă pentru noi și pentru constănțeni brandul FC Farul Constanța și credem că ne-am făcut înțeleși. Desigur, Gheorghe Hagi ne-a expus planul său cu denumirea echipei și modificarea emblemei (aceasta urma a fi actuala emblemă a Farului, însă era în vedere să conțină litera «V» în interior), fapt ce ar fi dus la pierderea identității reale a Farului.
 
După lungi zile de așteptare, am primit un răspuns favorabil din partea staff-ului, ce avea să ne mulțumească pe toți: «brandul FC Farul rămâne neatins», echipa se va numi FC Farul Constanța, culorile vor fi alb și albastru, emblema rămâne neatinsă! Un singur lucru nu este încă posibil, Palmaresul. Acesta din urmă având o datorie către UEFA, speculată la 1,2 milioane de euro (nu putem vorbi de o sumă reală fără a avea ceva concret), dar ni s-a promis că se vor lupta pentru plata și implementarea acestuia în societatea actuală. Cu siguranță va trece mult timp, dar este un obiectiv care va trebui atins fără dar și poate!
 
Luni la ora 12.00 s-a ținut o conferință de presa la care au fost prezente legendele Farului, dar și membri staff-urilor celor două cluburi. Această conferință avea în vedere prezentarea colaborării și a proiectului sub numele FC Farul Constanța! Activitatea noastră și susținerea necondiționată se vor vedea pe stadion, alături de Farul!
 
Considerăm că am obținut maximum și am reușit să salvăm identitatea Farului. Ne bucură faptul că părerea noastră și a suporterilor fariști a contat. Vom fi alături de acest proiect, atât timp cât numele, emblema și culorile vor fi ale FC Farul. De asemenea, vă invităm să fiți prezenți și să luptați alături de noi!
 
Vă invităm alături de noi, în peluză, să aducem cea mai mare ofrandă echipei noastre de suflet FC Farul Constanța!“, este mesajul de pe pagina de Facebook.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Peluza Marină - Farul)

 
Citește și:
 
Farul Constanţa, născut din fuziunea dintre FC Farul şi FC Viitorul
Gică Hagi - „Toţi trebuie să se simtă mândri de această echipă“

 
 
Simboluri ale Constanței
Banner cu imaginea lui Jean Constantin și sigla FC Farul, afișat la Vatican
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii