Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minte sănătoasă în corp sănătos! Maria Anghel, din Constanța, campioană la șah, dar și o iubitoare a fitness-ului și a înotului

ro

30 May, 2022 00:00 4178 Marime text

 
  • Maria a descoperit șahul la vârsta de cinci ani și jumătate, iar la șapte ani a participat la primul ei concurs, Campionatul Național de juniori, obținând două medalii.
  • Recent, la a zecea participare la Campionatul Național Individual de Șah pentru copii și juniori, care s-a desfășurat pe litoral, la Eforie Nord, tânăra șahistă a realizat alte două rezultate foarte bune.
  • Șahul este hobby-ul Mariei, dar ea practică și înotul (de cinci ani), iar de o perioadă bună de timp merge și la sala de fitness, unde se pregătește cu fosta gimnastă Mălina Milea.
 
Practicantă, cu rezultate deosebite, a șahului, tânăra din Constanța Maria Anghel, în vârstă de 17 ani,  se dedică în egală măsură și altor sporturi, precum înotul și fitness-ul, ilustrând foarte bine celebrul dicton latin „minte sănătoasă în corp sănătos“.
 
Maria a descoperit șahul la vârsta de cinci ani și jumătate, iar la șapte ani a participat la primul ei concurs, Campionatul Național de juniori, la categoria de vârstă 8 ani (fete), obținând două medalii - aur la proba de șah rapid și argint la proba de șah clasic. Pasiunea pentru sportul minții i-a insuflat-o tatăl ei, totul începând dintr-o joacă și continuând pe zi ce trece cu o dorință tot mai mare de a face performanță. A continuat apoi cu diverse participări la campionate naționale și internaționale, la care a obținut numeroase medalii. În momentul de față, Maria are dublă legitimare, la Palatul Copiilor Constanța, unde a început șahul, și la Clubul Sportiv Dinamo București Centrul Sportiv Brașov.
 
Dublă medaliată la Naționale, într-o grupă mai mare
 
Recent, la a zecea participare la Campionatul Național Individual de Șah pentru copii și juniori, care s-a desfășurat pe litoral, la Eforie Nord, tânăra șahistă a obținut alte două rezultate foarte bune, medalii de bronz în probele de Șah clasic și Dezlegări probleme șah. Performanța e cu atât mai însemnată cu cât Maria a concurat într-o grupă mai mare, foarte dificilă, cea a fetelor de 20 de ani, ea fiind cu trei ani mai mică. Maria Anghel are un coeficient ELO de 1900. Ea face pregătire săptămânală cu antrenorul lotului național de senioare, Ciprian Nanu, iar, în restul zilelor, lucrează individual, în funcție de timpul pe care îl are, minimum două ore pe zi. „Mulțumim celor două cluburi care o susțin și mai ales antrenorului Mare Maestru Nanu Ciprian pentru pregătirea teoretică, susținerea morală și pentru tot sprijinul acordat de-a lungul anilor!“, este mesajul familiei Mariei.
 
Va da examen de admitere la Facultatea de Medicină Veterinară
 
Tânăra șahistă este elevă la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța și încheie clasa a 11-a. Apropiații Mariei au constatat cu bucurie că șahul a făcut-o să devină un copil muncitor, care, în momentele dificile, dă dovadă de stăpânire de sine și de autocontrol. Talentul și munca susținută sunt extrem de importante atât în sportul minții, cât și la scoală. Tinând cont de experiența acumulată în cele peste zece Campionate Europene și Mondiale la care a participat, având ambiția și profilul unei sportive perseverente, Maria își dorește să intre în elita șahului mondial, dar nu își va neglija nici performanțele școlare, ținând cont că, la anul, va avea examenul de admitere la Facultatea de Medicină Veterinară.
 
„Mândră de tine, fată frumoasă!“
 
Șahul este hobby-ul Mariei, dar acesteia, ca oricărui adolescent, îi place foarte mult și sportul fizic. Ea practică înotul de cinci ani și de o perioadă bună de timp merge la sala de fitness, pregătindu-se cu fosta gimnastă Mălina Milea, cea care îi este antrenoare, dar i-a devenit și o bună prietenă. „Ea e Maria, parte din echipa mea. Pe lângă faptul că arată foarte bine, mai e și campioană la șah. Mândră de tine, fată frumoasă!“, este mesajul Mălinei Milea care însoțește pe Facebook o imagine cu ea alături de Maria în sala de fitness. „Îmi doresc ca acest copil să ajungă unde îi e locul! O susțin în tot ceea ce face“, a mai spus Mălina. „La fel cum fitness-ul dezvoltă și modelează musculatura, tot așa putem spune despre șah, că dezvoltă și modelează gândirea. Șahul utilizează abilitățile mentale și cognitive pentru a depăși obstacolele, concentrarea, accentuează simțul responsabilității și asumarea consecințelor“, a punctat și Maria Anghel. Minte sănătoasă în corp sănătos!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Maria Anghel, tânăra din Constanța care a cucerit trei medalii naționale la șah

Pe ce loc a încheiat şahista Maria Anghel, de la Palatul Copiilor Constanţa, Campionatul European de la Mamaia

Vizita marelui şahist Anatoli Karpov
Partidele de poveste cu Gari Kasparov, reînviate la Constanţa (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii