Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:31 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meciul și „repriza a treia“ Foști membri ai echipei de fotbal Tractorul Năvodari s-au revăzut și în acest an (galerie foto)

ro

12 Aug, 2021 00:00 3742 Marime text

 
  • În 2020, s-au împlinit 60 de ani de când formația Tractorul Năvodari a fost înființată.
  • Timp îndelungat (peste 20 de ani), Titus Răileanu a fost conducător, delegat sportiv şi antrenor al echipei.
  • În 1997, Tractorul Năvodari și-a încetat activitatea, desfiinţându-se.
 
Peste 50 de persoane, din diferite generații, care au jucat ori au îndeplinit alte roluri la fosta echipă de fotbal Tractorul Năvodari s-au întâlnit și în acest an, pentru a depăna amintiri, pentru a participa la un meci (unii dintre ei), iar apoi și la „repriza a treia“.
 
Anul trecut, când s-au împlinit 60 de ani de la înființarea echipei, foștii jucători nu s-au putut întâlni, din pricina pandemiei de coronavirus, așa cum o făcuseră în mai 2019, după mai bine de două decenii de când Tractorul pornise la drum în aventura sa din fotbalul județean. 

 
Programul a început cu o miuță bătrânească

 
„În urmă cu doi ani, jucători din diferite promoții ne-am reîntâlnit. Am fost prezenți peste 50 de jucători sau conducători. O revedere frumoasă, romantică, nostalgică, emoționantă. Cum era de așteptat, în mai 2019 programul a început cu o miuță bătrânească, intrând pe teren și alergând după balon chiar și cei care și-au pus ghetele în cui acum 30-40 de ani! A urmat masa festivă, plină cu amintiri, glume, ironii prietenești, aflând de realizările fiecăruia, dar mai ales văzând... cum arătăm! S-a stabilit să organizăm o întâlnire și în 2020, când se împlineau 60 de ani de la înființarea echipei, dar nu s-a putut. Nemiloasa și interminabila pandemie ne-a obligat să avem alte preocupări și priorități“, a declarat Titus Răileanu, fost (timp îndelungat, peste 20 de ani) conducător, delegat sportiv şi antrenor al echipei Tractorul Năvodari (formaţie care s-a desfiinţat în 1997).

 
Loviturile de pedeapsă

 
Anul acesta, s-a găsit însă o fereastră printre restricțiile pandemiei, iar peste 50 de persoane s-au revăzut la stadionul „Flacăra“ din Năvodari, 22 dintre ei încumetându-se și la miuță. „Timp de două luni, câțiva dintre noi ne-am ocupat de mobilizare, aprovizionare și organizare până la cele mai mici detalii. S-au bătut în cuie data, baza sportivă și restaurantul. Totul a decurs conform programului. Mulțumim compartimentului sport din cadrul Primăriei Năvodari, care, la solicitarea noastră, ne-a asigurat chiar un cadru medical profesionist, pentru ca bătrânețea noastră să nu ne facă o problemă nedorită. Timp de o oră, au tot alergat după minge și cine știe cât ar mai fi alergat dacă nu îi impuneam arbitrului să oprească meciul, dar nu oricum, ci doar după executarea de lovituri de pedeapsă pentru stabilirea câștigătoarei“, a menționat Titus Răileanu.

 
Ce au scăpat din vedere

 
A urmat „repriza a treia“, masa festivă. „Din diferite motive, justificate, la masa festivă câțiva nu au mai venit, dar, chiar și așa, am luat loc la mese 45 de participanți într-o atmosferă aparte. Veselie, destindere, grijile zilnice au dispărut ori măcar s-au atenuat. Unanim, s-a declarat amnistierea tuturor animozităților, supărărilor, certurilor, discuțiilor contradictorii, inerente din perioada de activitate fotbalistică. Totul ar fi decurs perfect (sau pe aproape), dacă n-ar fi fost și un deranj. Am scăpat din vedere căldura insuportabilă, canicula. O experiență care ne-a determinat ca următoarea revedere să fie într-o lună răcoroasă, spre seară, iar masa festivă... în nocturnă. Spre casele noastre toți am plecat mulțumiti. Și cei care au organizat și cei care au jucat sau doar au privit meciul. Sperăm să ne revedem, timpul îsi pune amprenta peste noi tot mai puternic. Nu putem să nu amintim de câțiva dintre colegii noștri, care au contribuit financiar (au sponsorizat), ca să avem tot ce ne trebuie și de calitate. La dorința lor, vor rămâne anonimi. Le mulțumim în numele organizatorilor, dar, mai ales în numele celor care simțit ajutorul primit, făcându-le bucuria și mândria că au rămas în colectivitatea noastră și prieteni pe viață. După ce ne vom liniști puțin, să treacă temperaturile caniculare, vom demara pregătirile pentru o întâlnire în toamnă. Dacă ne va da voie pandemia, sigur vom fi mai mulți. Și mai ales să fim în putere, sănătoși. Așa că ne putem spune la revedere“, a încheiat Titus Răileanu.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
„A fost o mare ambiţie a mea“
Calendare personalizate cu fotografii din istoria echipei Tractorul Năvodari. Cine le-a primit (galerie foto)

 
Bornă istorică
„Pionierii“ din 1974 ai echipei Tractorul Năvodari, revedere emoţionantă. A participat şi unchiul lui Gică Hagi (galerie foto)

 
Dumitru Jidovu, cel mai important conducător din istoria fostei echipe Tractorul Năvodari, s-a stins din viaţă (galerie foto)
 
Întâlnire cu istoria
Unchiul lui Gică Hagi a fost fotbalist la Tractorul Năvodari. Marea familie a echipei s-a reunit (galerie foto + video)


Poveştile Tractorului Năvodari
Fotbalist care venea la unele meciuri de la judeţ cu taxiul. Incredibil de la cine a primit o palmă la Cogealac! (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii