Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marius Cocârlă, alături de căpitanul lui AC Milan Cel mai tehnic jucător din programul „Milan Junior Camp“ a ajuns la SSC Farul (galerie foto)

ro

09 Feb, 2018 00:00 6198 Marime text
După Marius Tudorică, Alin Cârstocea şi Kwadwo Twumasi, echipa de fotbal SSC Farul Constanţa este aproape să mai achiziţioneze un jucător
 
 
Este vorba de mijlocaşul Marius Vladimir Cocârlă (21 de ani), care a fost testat la antrenamente şi la meciurile amicale cu Farul Tuzla şi CS Năvodari, iar antrenorii SSC Farul și-au dat acordul să fie oprit în lot. Pe când avea 13 ani, jucătorul născut la Turnu Măgurele a participat la programul „Milan Junior Camp“ şi a lăsat o impresie deosebită!
 
Înainte de a veni la SSC Farul, fotbalistul a evoluat la echipe precum CS Otopeni, Gloria Buzău, Concordia Chiajna B, Academia Clinceni şi Pandurii Tg. Jiu. În amicalul cu Farul Tuzla a fost folosit în repriza a doua, iar în cel cu CS Năvodari a evoluat titular (cu numărul 15 pe tricou), în ambele meciuri pe partea dreaptă în linia de trei din spatele vârfului. Jucător rapid, tehnic şi agresiv în joc, Marius Cocârlă va primi vineri o ofertă de la SSC Farul.
 
„Avem nevoie şi de concurenţă pe posturi, dar şi atunci când apar posibile accidentări. Dacă vom mai reuşi să aducem un jucător, bine, dacă nu, ne vom descurca cu cei pe care-i avem la dispoziţie. Nu sunt foarte multe schimbări faţă de tur, ceea ce mi-am şi dorit. Sunt jucătorii care au dus greul şi au avut rezultate în condiţii foarte grele, dar am vrut să punctăm la câteva capitole şi la transferuri şi zic eu că cei care au venit sunt destul de buni. Sper să se adapteze şi să se integreze cât mai repede“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.
 

A intrat pe „San Siro“, la meciul cu Bari!

 
În 2009, Marius Cocârlă (junior la Steaua) şi Sebastian Steriu (de la Petrolul Ploieşti) au fost cei doi mici fotbalişti români care au reprezentat România la faza finală a „Milan Junior Camp“. La evenimentul din Italia, de la baza Vismara Sporting Center, au participat 400 de copii din 37 de ţări, iar cei doi români au jucat în echipa Europei de Sud-Est, care a câştigat turneul „Intesa Sanpaolo“, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Marius Cocârlă a fost desemnat cel mai tehnic jucător, meciurile fiind supervizate de legendele Franco Baresi şi Daniele Massaro, dar şi de antrenori de la academia lui AC Milan. Cocârlă a avut apoi privilegiul de a intra pe stadionul „San Siro“, alături de căpitanul lui AC Milan, Massimo Ambrosini, înaintea partidei cu Bari!
 
A semnat în Ucraina
„AC Milan a vrut să mă ia la academia ei, dar nu s-a înţeles cu Steaua. Au trecut doi ani, eu am ajuns la 15, am început să joc la seniori şi nu s-au mai interesat de mine. La 18 ani apoi, am ajuns în Ucraina, la Karpatî Lvov, dar nu am reuşit să joc. Semnasem contractul, însă, din cauza războiului şi a situaţiei de atunci, nu s-a obţinut cartea verde, plus că au intervenit şi probleme cu banii. Am stat acolo destul de multe luni“, a povestit Marius Cocârlă.
 

„Un teren infect“

 
Următorul meci amical al SSC Farul este cel de sâmbătă, 10 februarie, cu Delta Dobrogea Tulcea, care va fi găzduit de stadionul „Farul“, de la ora 11.00. De luni, 12 februarie, suprafaţa de joc a arenei constănţene va intra într-un proces de reabilitare, iar în intervalul 13 - 23 februarie SSC Farul se va afla în cantonament la Curtea de Argeş. După amicalul cu CS Năvodari, câştigat de echipa sa cu 5-1, Petre Grigoraş a spus: „A fost o partidă mai bună făcută de noi faţă de ultimele meciuri, şi ca atitudine, şi ca realizări, dar, din păcate, ne lovim de acelaşi lucru: un teren infect. E pericol iminent de accidentări pe el! Acest lucru mă încurcă rău de tot, dar, săptămâna viitoare, mergem în cantonament la Curtea de Argeş, unde sunt terenuri foarte bune de antrenament şi unde sperăm să ne pregătim în alte condiţii, şi tehnic, şi tactic. Pe un astfel de teren nu se poate! E chiar ca pe tarla. Nu poţi practica un fotbal de calitate. Sare mingea foarte rău. În asemenea situaţie, valorile se egalizează“.
 

S-a accidentat Ionuţ Florea

 
În urma meciului cu CS Năvodari, SSC Farul s-a ales însă şi cu un accidentat, experimentatul mijlocaş Ionuţ Florea. „Cred că a suferit o ruptură musculară, tot din cauza terenului. Trebuie să te întinzi, să fii foarte atent pe această suprafaţă. E posibil ca «Boaţă» (n.r. Ionuţ Florea) să piardă pregătirea. Păcat, el e un băiat extrem de inimos, aţi văzut cât suflet pune. Pe astfel de terenuri, posibilitatea să te accidentezi e mult mai mare“, a spus Grigoraş, imediat după meciul cu CS Năvodari.
 

Curtea de Argeş în loc de Antalya

 
„După ce a căzut varianta Antalya, ne-am mişcat repede să găsim unde să ne antrenăm, cu atât mai mult cu cât aici, de luni, vor încerca să aşeze cât de cât terenul, să vină un specialist care să-l însămânţeze, să pună puţin nisip etc. Ne-am dori să găsim terenuri mult mai bune de antrenament. La Curtea de Argeş, cunosc zona, am fost şi eu acolo în cantonament. Sunt terenuri impecabile. Să sperăm că vom avea parte de un cantonament bun, iar vremea să fie acceptabilă, ca să ne putem antrena în condiţii optime“, a precizat Petre Grigoraş.
 

„Vrem să ne întoarcem acasă“

 
SSC Farul plănuieşte să susţină o parte dintre meciurile din retur pe stadionul „Farul“, de aceea va fi îmbunătăţită suprafaţa de joc, principalul obstacol în calea evoluţiilor oficiale ale echipei pe arena din strada Primăverii. „Eu de la început mi-am dorit să jucăm pe «Farul», dar nu se putea în condiţiile în care terenul arăta aşa. Trebuie să se cosmetizeze cât de cât suprafaţa de joc, întrucât cu celelalte aspecte ale bazei nu vor fi probleme. Contează foarte mult şi cum va fi timpul în următoarea perioadă. Dar e clar că în primele etape din retur e exclus să evoluăm pe «Farul», cred că tot la Techirghiol vom juca. Dacă gazonul va arăta acceptabil, noi vrem să ne întoarcem acasă, că aici e locul nostru“, a mai spus Petre Grigoraş.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii