Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Octavian Bellu și Mariana Bitang, printre candidații propuși pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică

ro

05 Mar, 2020 14:51 2588 Marime text
Federația Română de Gimnastică a anunțat astăzi lista candidaților propuși de structurile afiliate pentru funcția de președinte al FRG.

Octavian Bellu, Mariana Bitang, Carmencita Constantin, Maria Fumea, Anca Grigoraș și Ioan Suciu, în ordine alfabetică, sunt nominalizările avansate, potrivit unui comunicat al forului.

Candidații vor trebui să-și depună dosarul de înscriere la Secretariatul FRG până cel târziu miercuri, 11 martie 2020.

Dosarele de candidatură vor trece apoi printr-un proces de validare, în baza criteriilor statutare, susținut în cadrul ședinței Comitetului Executiv din data de 12 martie 2020. Candidații astfel validati vor fi supuși votului în cadrul Adunării Generale ordinare din data de 19 martie 2020.

Mandatul viitorului Președinte FRG va fi valid până anul viitor, în 2021.

Ne bucură faptul că structurile afiliate Federației au dat curs solicitării noastre de a ne transmite nominalizări pentru funcția de Președinte FRG. Gimnastica românească, fie că vorbim de cea artistică sau de cea aerobică, are nevoie de continuitate la nivel managerial. Anul 2020 stă sub semnul Jocurilor Olimpice de la Tokio, însă finalul anului marchează, totodată, startul unui nou ciclu olimpic. Așadar este deja momentul să privim către viitor și să luăm deciziile care se impun pentru inițierea unui proces de redresare, în baza unui plan strategic bine conturat, pe obiective și tactici de acțiune. Candidații propuși sunt oameni cu o bogată experiență sportivă la nivel înalt și avem încredere că printre ei se află și persoana de care gimnastica românească are nevoie!, a menționat Mihai Pârvulescu, de la Departamentul de Comunicare FRG.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Contanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii