Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lăcătuș, noul director tehnic al CSA Steaua - „Sunt onorat să fac parte din acest proiect“

ro

14 Dec, 2016 14:28 1960 Marime text
Fostul fotbalist Marius Lăcătuș a declarat astăzi, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat în funcția de director tehnic al secției de fotbal a CSA Steaua București, că este onorat să facă parte din acest proiect și speră ca noua echipă să devină în viitor „stimată atât pe plan intern, cât și pe plan internațional".

„Mă simt onorat să fac parte din proiectul Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Pe undeva era normal, datorită condițiilor oferite de CSA, ca această echipă de seniori să fie înființată pentru a putea avea alături suporterii steliști. Știu că mă așteaptă o muncă foarte grea, un drum lung, dar sper ca împreună cu cei din conducerea clubului să realizăm și să ajungem în Liga I. Să sperăm că vom avea susținerea suporterilor și încet-încet să devenim o echipă puternică stimată atât pe plan intern, cât și pe plan internațional mai târziu. Vom juca pe terenurile din Ghencea. Încercăm să acoperim toate prevederile regulamentare, iar la Liga a IV-a există un minim de 500 de locuri pe care trebuie să-l asiguri. Iar acest lucru e realizabil pentru că terenul 5 are în dotare și tribune. În Liga a III-a și a II-a vom găsi alte variante în funcție de reglementările FRF", a spus Lăcătuș, potrivit Agerpres.

Acesta speră ca un număr cât mai mare de suporteri steliști să se alăture echipei de seniori CSA Steaua București care va evolua în sezonul 2017-2018 în Liga a IV-a: "Din ce am discutat, cel puțin o parte din suporterii steliști care nu vin la meciurile echipei din Liga I vor fi prezenți la partidele noastre din Liga a IV-a. Fiecare suporter e liber să aleagă, ca la televizor, dacă nu îți convine un canal atunci schimbi. Cred că prin ceea ce reprezintă brandul Steaua să atragem cât mai mulți fani. Că vor fi din Peluza Sud, că vor fi din Peluza Nord sau din țară, asta rămâne de văzut".

Noul director tehnic a explicat că noua echipă va putea evolua în Liga I în 2020 chiar dacă aparține unui club departamental. "Cine ar putea să ne interzică să jucăm în Liga I? Eu știu că un club departamental nu poate evolua în cupele europene, dar participarea în Liga I este posibilă. Sper ca încet-încet această echipă să atragă și oameni care să investească și să se alăture acestui proiect. Nu pot să dau nume, dar am vorbit și vor fi mulți foști jucători steliști care se vor alătura acestui proiect", a afirmat el.

Marius Lăcătuș a menționat că noua echipă de seniori va fi formată din tineri, dar și din jucători cu mai multă experiență. "Credeți că vor veni jucători așa de consacrați să evolueze în Liga a IV-a? Nu e chiar așa de simplu. Vom încerca să avem în componență jucători sub 19 ani, dar și unii de 23-24 de ani. Sunt conștient ca nu e simplu, dar sper să găsim soluții. Eu sunt deschis la discuții cu oricine, cu impresari, cluburi și așa mai departe. Nu exclud nicio variantă. Modelul de academie care este de urmat este cel al lui Hagi. Nu se poate face peste noapte, dar este un model. La fel și Gică Popescu îmi poate da sfaturi în ceea ce privește centrul de copii și juniori", a precizat directorul tehnic.

Acesta a adăugat că nu își propune să fie antrenorul principal al noii echipe. „După sărbători vom începe să căutăm jucători și un antrenor care să preia frâiele acestei echipe. Eu sper să nu ajung în situația de a fi și antrenor principal pentru că asta ar însemna să nu găsesc soluții și ar fi un pic rușinos pentru mine. Mi-aș dori ca echipa să fie preluată de un antrenor care să își facă propriul staff tehnic. În mod cert însă contractul va fi pe o perioadă lungă, la fel cum am și eu", a afirmat el.

Fostul internațional Marius Lăcătuș a fost numit, la 12 decembrie, antrenor-coordonator (director tehnic) al secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București. CSA va înființa o echipă de fotbal la nivel de seniori care va fi înscrisă în Liga a IV-a începând cu sezonul competițional 2017-2018.

Marius Lăcătuș a jucat timp de 13 sezoane pentru Steaua, în perioadele 1983-1989 și 1993-2000, timp în care a cucerit Cupa Campionilor Europeni - în 1986, Supercupa Europei - în 1987, 10 titluri de campion și șapte Cupe al României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii