Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:57 18 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inedit La Constanţa, luptătorii au înlocuit armele cu mingea de baschet (galerie foto)

ro

19 Jul, 2021 00:00 1150 Marime text
 

 
  • Pe porţiunea bulevardului Tomis din Constanţa care e pietonală în weekend se organizează şi activităţi de baschet.
 
La Constanţa, în weekend, o porţiune a bulevardului Tomis a devenit pietonală, iar în acel sector sunt organizate, săptămână de săptămână, şi activităţi de baschet, prin intermediul BC Athletic Neptun Constanţa.  
 
Participă atât sportivi, cât şi simpli pasionaţi de baschet, de toate vârstele, unii petrecând şi ore întregi la panouri. Sectoarele de baschet au avut şi oaspeţi speciali, bărbaţi costumaţi în luptători, care au fost şi ei bineveniţi, având în vedere şi că, din sezonul 2017/2018, BC Athletic şi-a asociat imaginea sportivă cu supranumele reprezentativ de „Gladiatorii din Tomis“, punând o nouă filă în istoria identităţii clubului. Baschetbaliştii au devenit „Gladiatorii din Tomis“, inspirându-se din istoria Cetăţii Tomis şi a Constanţei, acolo unde unul dintre cei mai cunoscuţi gladiatori a făcut istorie: viteazul Skirtos Dacul! Acesta a ajuns să fie din 2017 inspiraţia clubului Athletic în atitudine, implicare şi realizări. Gladiatorul este simbolul clubului, prezent pe logo-ul global, iar Tridentul său întregeşte suita de logo-uri prezente în noua identitate a BC Athletic.
 
„S-a lăsat cu slam-dunk-uri la panourile de baby, iar pe terenul mare a fost luptă ca-n vechile arene de Gladiatori. Vom continua, ne găsiți din nou. Se lasă cu meciuri tari. Ne vedem pe bulevardul Tomis!“, a fost mesajul BC Athletic Neptun Constanţa. „Suntem plăcut surprinşi de succesul de care se bucură acţiunile de baschet pe care le organizăm în zona de weekend, pietonală, a bulevardului Tomis. Unii dintre amatorii de sport ne spuneau că au ieşit la o scurtă plimbare şi au ajuns să rămână şi două - trei ore la baschet. Vrem să mărim zona, să organizăm mai multe ateliere de baschet“, a declarat Andrei Talpeş, managerul BC Athletic Neptun. 
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini cu baschetbaliştii „luptători“ de la Constanţa. Sursa foto: Facebook (BC Athletic Neptun)
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  

 
Citeşte şi:
 
Baschet şi istorie
Lupte de gladiatori în Sala Sporturilor din Constanţa. „Urmaşii“ lui Skirtos Dacul fac spectacol! (galerie foto)

 
Viteazul Skirtos Dacul este inspiraţia clubului
Baschetbaliştii de la Athletic Constanţa au devenit „Gladiatorii din Tomis“ (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii