Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Liga a 2-a, SSC Farul întâlneşte Energeticianul. Cu ce absenţe se confruntă echipa din Constanţa

ro

04 Apr, 2019 12:44 2116 Marime text
În etapa a 28-a a Ligii a 2-a, SSC Farul Constanţa va juca în deplasare, la Petroşani, cu ACS Energeticianul.

Partida a fost programată sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11.00.

În clasament, formaţia gazdă ocupă poziţia a zecea, cu 33 de puncte, în vreme ce Farul, care vine după victoria contra Chindiei Târgovişte, formaţie angrenată în lupta pentru promovare, se află pe locul 16, cu 29 de puncte.

SSC Farul nu se va putea baza în acest meci pe Rosado (suspendat), Sabangeanu şi Zanfir (cu probleme medicale).

În fiecare etapă, avem de trecut un obstacol. Important e să ne păstrăm entuziasmul, dorinţa şi atitudinea. Sunt convins că ne putem lupta de la egal la egal cu orice adversar. Şi la promovare, şi la retrogradare lupta e acerbă. Indiferent ce echipă întâlnim, trebuie să avem concentrare maximă. În jocul nostru încep să apară şi relaţiile de joc, băieţii se cunosc mai bine. Se cristalizează şi un 11 de bază. Jucătorii s-au pregătit bine, dar nu trebuie să ne entuziasmăm doar că am câştigat contra Chindiei. Întâlnim un adversar puternic, care în ultimele etape nu a primit gol. Am face o greşeală mare dacă am subestima Energeticianul, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.

Sperăm să luăm toate punctele şi la Petroşani. Suntem conştienţi însă că vom avea un meci foarte greu. Ne-am pregătit bine şi sperăm să ne motivăm la fel de bine ca în partida contra Chindiei. Lupta pentru evitarea retrogradării e dură, dar putem izbândi. Avem un lot foarte bun şi trebuie să muncim zi de zi, pentru a câştiga fiecare meci, a spus şi mijlocaşul Marius Fotescu.       

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii