Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:59 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Africa de Sud, s-a aflat faţă în faţă cu un ghepard O constănţeancă a fost declarată cea mai bună gimnastă a României (galerie foto)

ro

16 Dec, 2013 00:00 4368 Marime text
Tânăra de 22 de ani Corina Oana Constantin a dus gimnastica aerobică aproape de perfecţiune. La capătul unui an 2013 plin de medalii, Federaţia Română i-a dat premiul întâi cu coroniţă
 
Intrată în sport prin gimnastica ritmică, frumoasa Corina a cunoscut însă consacrarea cu gimnastica aerobică. La numai 22 de ani, este una dintre sportivele de bază ale lotului naţional de seniori, din care face parte de patru ani. În acest sezon, a cucerit nu mai puţin de 15 medalii, dar în vitrina de trofee are loc berechet pentru a adăuga în continuare o sumedenie de distincţii. Încă nu a cucerit tot ce se putea cuceri şi este motivată să doboare noi bariere.
 
În urmă cu 18 ani, o copiliţă de patru anişori intra sfioasă pe poarta Clubului Sportiv Şcolar nr. 1 din Constanţa. Îi plăcea gimnastica ritmică, iar profesoara Gabriela Păun a descoperit în ea reale calităţi pentru acest sport. Ulterior, Corina Oana Constantin a lucrat cu Magda Rusu. A ieşit vicecampioană naţională la junioare categoria a II-a şi a cucerit şi alte medalii pe plan intern, obiectele sale favorite fiind mingea şi panglica. Iar timp de doi ani, între 2003 şi 2005, a fost componentă a lotului naţional, ocupând locul 14 la ansamblu, la Europenele de la Moscova. I se prevedea un viitor frumos, dar probleme de sănătate (la spate) au împiedicat-o să continue în gimnastica ritmică. Sportul îi intrase însă în sânge şi nu putea renunţa. Astfel că a căutat o soluţie să nu se despartă de iubirea vieţii sale. Şi a găsit-o. Gimnastica aerobică. „Pentru a nu termina cu sportul, a trebuit să mă reprofilez. În gimnastica aerobică, spatele nu îmi este aşa de solicitat”, arată Corina.
 
O singură medalie îi lipseşte din palmares
 
La noul sport a trecut în 2006, fiind preluată de antrenoarea Cristiana Spânu şi de coregraful Nicoleta Dendiu. Corina a urcat treaptă cu treaptă pe scara performanţei. Pe perioada junioratului, a reprezentat CSS1 şi Farul, iar de când a devenit senioară - doar Farul. A cucerit medalii cu nemiluita, atât la junioare, cât şi la senioare. A făcut parte din lotul României între 2007 şi 2008 (la junioare), iar din 2009 reprezintă tricolorul ca senioară, fiind antrenată la lotul naţional de Marcela Fumea. Când a fost cooptată la senioare, era cea mai mică din echipă, dar aceasta nu a împiedicat-o să ocupe, în acelaşi an, locul patru la Europene şi poziţia secundă la Jocurile Mondiale de la Taipei, la ansamblu. Apoi, în fiecare sezon, progresul a fost constant. Numele Constantin a devenit din ce mai cunoscut în lume. În etape de Cupe Mondiale, la Campionatele Mondiale şi Europene, la Cupele Mondiale sau la Jocurile Mondiale, Corina a cules mereu aplauze la scenă deschisă. Sprintul ei către medaliile internaţionale la senioare a început în 2011. Este campioană mondială (cu echipa), ocupantă a locului întâi la Cupa Mondială (la individual) şi triplă campioană europeană (la individual, la trio şi la echipe). În 2013, a cucerit 15 medalii (nouă de aur, cinci de argint şi una de bronz). Verdictul Federaţiei Române de Gimnastică în privinţa sportivului anului în gimnastica aerobică a fost uşor de anticipat: Corina Constantin! „Este rezultatul muncii mele, o distincţie care îmi arată că nu m-am pregătit degeaba până acum. Am urmărit un scop, cu dorinţă, speranţă şi încredere, şi l-am atins. Acum mă concentrez să cuceresc şi singurul titlu care-mi lipseşte din palmares, medalia de aur la Mondiale, în proba individuală. Anul 2013 a fost cel mai bun din cariera mea de până acum. Sper ca 2014 să fie măcar la fel de prolific”, a declarat Corina, care se află în vacanţă la Constanţa până pe 5 ianuarie anul viitor, când îşi va relua pregătirea, cu un cantonament la Poiana Braşov, după care vor urma antrenamentele la Sala „Lia Manoliu” din Bucureşti. „Crăciunul şi Revelionul le voi petrece acasă, cu familia. Sfârşitul lui decembrie este singura perioadă din an în care sunt la Constanţa, astfel că încerc să stau cât mai mult lângă cei dragi”, mai spune Corina Constantin.
 
Ce bine îi stă în costum japonez!

 
Gimnasta constănţeană a bătut lumea în lung şi-n lat cu lotul României, iar ţara care i-a plăcut cel mai mult a fost Columbia, unde a fost în acest an, la Jocurile Mondiale de la Cali. „Ţara este foarte săracă, dar oamenii m-au impresionat cu sufletul lor extraordinar de bun. Se bucură pentru orice lucru. Şi în Japonia mi-a plăcut. Totul este pus la punct, nu lipseşte nimic, dar lumea este foarte rece”, spune Corina. La Cali, constănţeanca a cucerit aur la individual şi argint la trio şi la ansamblu. În Japonia, românii au avut surpriza să găsească în camerele hotelului în care au stat la Tokyo, pe pat, câte un costum tradiţional. Corina l-a probat, iar ţinuta a prins-o foarte bine. Componentă a celebrei trupe de dans „Aeros”, Corina a ajuns în acest an, în luna august, şi în Africa de Sud, unde a susţinut trei spectacole în cel mai mare oraş al ţării, Johannesburg. Tinerii români au participat şi la un safari. „A fost exact cum văzusem în documentarele de la televizor. Într-un parc, am făcut şi o poză cu un ghepard. Era unul blând, torcea ca o pisicuţă. Am mai văzut rinoceri, zebre, girafe, crocodili şi multe păsări. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus Corina, care s-a delectat la safari cu... sushi. În Johannesburg, tricolorii au vizitat şi piaţa „Nelson Mandela”, amplasată foarte aproape de hotelul în care stăteau ei (lângă un mall).
 
Fratele său e fotbalist în Olanda
 
Corina nu este singurul sportiv al familiei Constantin. Fratele ei, Bogdan, în vârstă de 24 de ani, face fotbal (este portar), iar actualmente joacă în Olanda, la echipa de amatori AVV Swift Amsterdam, care este vicecampioană naţională. În ţară, Bogdan a activat şi la Victoria Brăneşti (în ligile inferioare), avându-l antrenor pe Ilie Stan şi fiind coechipier cu fotbalişti precum Viorel Nicoară, Nicolae Zuluf, Sergiu Bar, Sorin Ispir sau Augustin Chiriţă. „Fratele meu stă în Amsterdam. Este în Olanda din 2009. A dat probe şi la Ajax. O are alături pe prietena sa. Stau la casă. Îi merge bine lui Bogdan în Ţara Lalelelor. Nu se va mai întoarce în România”, spune Corina, care l-a vizitat pe fratele său în Olanda în 2012, neratând ocazia să ajungă şi la alte obiective turistice, precum Muzeul Figurilor de Ceară („Madame Tusssauds”) sau Piaţa Rembrandt. La Muzeu s-a fotografiat alături de copia tenismanului Rafael Nadal, a fotbaliştilor Rafael van der Vaart, Ronaldinho, David Beckham, a cântăreţului Michael Jackson ori a fizicianului Albert Einstein. „M-au impresionat miile de biciclete folosite de olandezi ca mijloc de deplasare. Mi-ar plăcea să am şi eu o căsuţă la Amsterdam”, a spus Corina, care a participat cu „Aeros” şi la Festivalul de Operă Macerata, din Italia, din 2010, unde trupa a interpretat mai multe roluri. Componenţii ei au stat atunci o lună şi jumătate în Italia. În vara anului viitor, „Aeros” va da reprezentaţii în Olanda, timp de o lună, după Campionatul Mondial din Mexic.

Ti-a placut articolul?

Comentarii