Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I-a rupt nasul şi i-a spart arcada Un fotbalist care a jucat la Farul l-a băgat în spital pe un fundaş al Viitorului

ro

23 Jul, 2013 00:00 4549 Marime text
Meciul Viitorului jucat duminică seară, la Chiajna, cu Astra Giurgiu, a fost unul cu ghinion pentru fundaşul central al Viitorului, Ionuţ Larie (al doilea căpitan al echipei), care s-a ales cu fractură de piramidă nazală şi cu arcada spartă, în urma unui duel aerian cu Kehinde Fatai, fostul atacant al Farului. Accidentarea s-a petrecut în debutul partidei, în minutul 7, dar Larie a mai jucat până în minutul 56, când a fost schimbat. Jucătorul de 26 de ani a fost dus la Spitalul Colţea din Bucureşti, dar nu a dorit să rămână internat acolo, ci s-a întors la Constanţa, iar ieri dimineaţă a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Militar, unde va trebui să stea 2-3 zile. După externare, până la vindecarea zonei afectate, este posibil ca Ionuţ să poarte o mască. „Îmi va trece, nu cedez aşa uşor. Abia aştept să revin la antrenamente”, a declarat Ionuţ Larie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii