Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:39 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi, supărat „Asta e lipsă de respect”

ro

05 May, 2017 18:05 2984 Marime text
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, s-a arătat supărat de faptul că victoriile echipei sale atrag după sine suspiciuni nefondate.

„E lipsă de respect faţă de munca depusă de copiii noştri. Cum câştigăm un meci, cum se aruncă cu noroi, deşi cei care vorbesc nu au probe. Noi nu am vorbit, am jucat. S-a început cu vorbe și vorbulețe. Fiecare zice de noi cum dorește și poftește. Noi nu i-am jignit, ei o aruncă în continuare. Faptul că am ajuns să ne batem la titlu deranjează, adversarii noştri sunt speriaţi. Cine e Viitorul? Are vreo şansă la campionat? Nu, niciuna. Titlul s-a câștigat deja. Vreau să rămân pe drumul meu, serios. Nu mă interesează lucrurile mici. Diversiunea nu e normală. S-a vorbit despre meciul nostru cu Astra. Dar Steaua şi Dinamo nu au bătut-o? Am zis eu ceva? Ca să iei titlul îţi trebuie şi sprijin de la Dumnezeu. Poate că a venit vremea noastră să câştigăm. Gigi Becali nu doarme noaptea, ştie că e greu să ia titlul. Nu cred că sunt deja campioni, cum spune el. Gigi Becali a investit opt milioane de euro, iar eu 30.000 de euro, astfel că presiunea e la el“, a spus Hagi, astăzi, într-o conferinţă de presă.
 
Despre partida cu CSU Craiova, Hagi a spus: „Disputăm un meci foarte important. Ne gândim numai la cele trei puncte. Nu avem altă variantă. Trebuie să jucăm inteligent și să ne impunem. Ne trebuie spirit de victorie, dar și echilibru. Vrem să facem un meci foarte bun, să avem și șansă și să câștigăm. Nu mai dispunem de acea prospețime de la începutul anului, dar fiecare trebuie să dea maximum. Luptăm să câștigăm titlul. Dacă nu vom reuși, nu-i nicio problemă, oricum am avut un an bun“. 
 
Morar și Vână au avut probleme medicale la începutul săptămânii, Fl. Coman a avut o răceală și nu s-a antrenat în ultimele zile, iar Nedelcu, Hodorogea și Rădoi lipsesc.  

Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?

Comentarii