Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:42 25 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gică Hagi - „Sunt mândru că am o echipă tânără, care joacă foarte bine“ Tiberiu Căpuşă, al 34-lea debut în Liga 1 din Academie (galerie foto)

ro

05 Feb, 2018 00:00 562 Marime text

Chiar dacă FC Viitorul nu a reuşit să învingă Astra Giurgiu la Ovidiu, managerul tehnic al campioanei României s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi şi de perspectivele care li se deschid
 
Primul meci oficial din 2018 i-a adus FC Viitorul o remiză pe teren propriu cu Astra Giurgiu, 1-1, în etapa a 23-a a Ligii 1. A fost un meci important în lupta pentru calificarea în play-off, în care şi FC Viitorul e implicată. Tânăra echipă de pe litoral nu a luat toate punctele, dar faptul că a dominat majoritatea timpului, a creat faze frumoase şi a ratat multe ocazii, producând fotbal, i-a alungat lui Hagi supărarea dată de rezultat.
 
„E greu să-ţi feliciţi echipa când nu câştigi. Dar e o echipă tânără, frumoasă, care a jucat un fotbal bun, continuând perioada bună din pregătire. Am avut ocazii şi trebuia să câştigăm meciul, fără discuţie. Mergem înainte însă, mai sunt trei meciuri, iar lupta e deschisă. Mă duc liniştit acasă, fericit şi încrezător, că am copii foarte buni şi talentaţi şi că vom face bine şi în următoarele meciuri. Echipa are o perspectivă extraordinară. Acesta e fotbalul. Am câştigat campionatul, în meciul cu CFR, când am avut jumătate de ocazie, acum am avut nu ştiu câte situaţii, iar mingea nu a intrat în poartă. Important e să vezi conţinutul, iar al nostru e foarte bun. Sunt mândru că am o echipă tânără, care joacă foarte bine şi e preocupată de fotbal. Câştigă, pierde, nu contează. Presiunea nu e la mine, ci la alţii“, a spus Gică Hagi.

Lui Căpuşă i se dă credit în continuare 

Meciul cu Astra a adus un nou debut pe prima scenă a fotbalului românesc pentru un jucător crescut de Academia Gheorghe Hagi. În vârstă de 19 ani (născut la 6 aprilie 1998), Tiberiu Căpuşă a fost titularizat de Hagi ca fundaş dreapta şi a evoluat timp de 70 de minute, fiind înlocuit apoi cu atacantul Mihai Voduţ. Tiberiu Căpuşă este cel de-al 34-lea jucător crescut şi format de Academia Hagi şi pe care FC Viitorul îl debutează în Liga 1. Căpuşă a greşit la golul Astrei, dar evoluţia sa de ansamblu a fost subliniată de Hagi.
 
„Căpuşă a jucat extraordinar din pregătire. Învaţă din aceste lucruri. După greşeală, şi-a revenit. L-am lăsat în teren, a jucat mai bine. E normal să acuze debutul, şi eu l-am acuzat, şi oricare. Mergem în continuare cu el, îi vom da credit, e un jucător foarte bun, care a făcut faţă unui meci cu presiune mare“, a punctat Hagi.

A avut poarta goală în faţă, dar a dat-o în bălării 

Managerul tehnic al FC Viitorul a subliniat că, împotriva Astrei, echipa sa a jucat un fotbal „extraordinar“, contra unei echipe „organizate şi valoroase“, „pe care am dominat-o“. „Meritam să înscriem uşor trei - patru goluri. Rezultatul nu e echitabil. Am avut patru ocazii singur cu portarul, fără a pune la socoteală fazele discutabile din careu, că am avut şi o bară sau că Hodorogea a avut-o cu poarta goală şi a dat-o în bălării. Astra a stat în treimea proprie şi s-a apărat tot meciul. În această iarnă, am luat o decizie bună şi am apucat-o pe un drum bun (n.r. s-a hotărât să se pună un accent şi mai mare pe tineri)“, a spus Hagi.

Debut bun al lui Mailson 

Regele a remarcat şi alt debut la FC Viitorul, cel al olandezului Mailson. „Numai de asta să nu vă îndoiţi de mine, că nu am ochi la fotbalişti. Chiar dacă îi văd pe imagini, ştiu ce înseamnă, ştiu ce aleg, ştiu ce trebuie. Mă bucur că a debutat bine. De Băluţă am zis că între Popescu şi Belodedici mi se pare mai bun el. Vom vedea, dar are capacitate mare. Voduţ a venit la noi zero din punct de vedere fizic. Acum e mai bine şi vom încerca să o facem şi cu el ca şi cu ceilalţi, să-l aducem la un nivel foarte bun. E un jucător interesant, talentat şi el şi sperăm să ne ajute“, a subliniat managerul tehnic al FC Viitorul.

Ianis, ţinut la naftalină 

Un alt remarcat al campioanei României din partida cu Astra a fost Ianis Hagi, decarul şi căpitanul echipei. Fiul lui Hagi a arătat poftă de joc, a avut o bară şi execuţii foarte frumoase. „Rolul pe are-l joacă Ianis e de număr zece. A făcut destul de bine în această seară (n.r. vineri). Poate mult mai mult. Vor veni însă şi celelalte lucruri. E mult mai matur faţă de când a plecat de la noi, dar cu siguranţă nu mai e jucătorul de acum un an şi jumătate, când avea meciuri în picioare. Aţi văzut că iar a avut crampe, ca şi la echipa naţională de tineret, dar acolo le avea în minutul 50. Dacă la Fiorentina n-a jucat deloc, l-au ţinut la naftalină... Juca pe teren sintetic, vă daţi seama. S-a întors acasă să joace. Au zis că nu poate, dar uite că joacă. Ştie fotbal, dar nu i s-a dat şansă. Punct. Nu vreau să revin la acest subiect, pentru că sunt dezamăgit şi dezgustat de ce s-a întâmplat cu Ianis în ultimul an şi jumătate. Ni s-a zis ceva în faţă, mie şi lui. Am venit fericit acasă, am vorbit de proiectul în care a fost încadrat Ianis, dar, din păcate… În noiembrie, a semnat pe cinci ani, că eu şi el avem cuvânt. De când a semnat, n-a mai apărut. Cinci ani! Cum au vrut ei. Iar apoi la revedere, la naftalină. Era să piardă din această cauză echipa naţională. Un jucător valoros al României! Acum el e liber să devină cel mai bun, dacă poate. Să muncească, să aibă ambiţie, iar noi îl vom ajuta“, a arătat Gică Hagi.

Urmează meciul cu ultima clasată 

În urma egalului cu Astra, FC Viitorul a ajuns la 35 de puncte în 23 de meciuri, având zece victorii, cinci egaluri şi opt înfrângeri, golaveraj 30-20. În etapa viitoare, echipa constănţeană va juca în deplasare cu ultima clasată, Juventus Bucureşti, partida fiind programată sâmbătă, 10 februarie, de la ora 18.00. „Lupta la play-off e deschisă în continuare. Chiar dacă Astra a făcut egal acum, nu cred că e 90% calificată, cum vorbesc jucătorii. În fotbal nu poţi vorbi înainte. El se scrie pe teren. Astra întâlneşte Dinamo în ultima etapă“, a spus Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 
 
Citeşte şi:
 
Gică Hagi a decis să nu mai vorbească despre situaţia fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată

Gică Hagi - „În momentul de față, primul meu gând e să plec din țară. Pe mine m-ați pierdut. Definitiv!“

FC Viitorul și Astra Giurgiu s-au înfruntat la Ovidiu în Liga 1. Două goluri marcate

Ti-a placut articolul?

Comentarii