Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi şi Stere Halep au fost invitaţi speciali Turneul Armânilor de la Babadag şi sărbătoarea de la Camena. La anul, ar putea veni şi Galatasaray (galerie foto)

ro

06 Aug, 2019 00:00 10082 Marime text
Stadionul „Nelu Stănescu“ din Babadag, judeţul Tulcea, a găzduit o nouă ediţie a Turneului Armânilor (întrecere de fotbal rezervată veteranilor), urmat de tradiţionala sărbătoare a satului Camena.
 
La stadionul din Babadag au fost prezente 12 echipe, opt dintre ele participând la un turneu, iar patru evoluând demonstrativ. Turneul a fost câştigat de echipa din Braşov, urmată pe podium de Piteşti şi Năvodari. Au mai jucat formaţiile din Urziceni, Babadag, Târgovişte, dar şi Săgeata Stejaru şi Mecanică Fină Bucureşti. În total, au fost prezenţi peste 250 de jucători, atât aromâni, cât şi invitaţi de-ai lor. În cele două partide demonstrative, selecţionata primarilor din ţară a întâlnit echipa profesorilor din Bucureşti, iar Săgeata s-a duelat cu Camena. După acţiunea de la Babadag, sărbătoarea a continuat la Camena (sat tulcean care aparţine de comuna Baia), cu fotbalişti de la turneu, fii ai satului şi invitaţi.
 
Printre invitaţii de onoare ai evenimentului de la Babadag s-au numărat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, dar şi Stere Halep, tatăl Simonei Halep. În ciuda programului încărcat, aceştia au fost prezenţi la turneu, respectându-şi promisiunea. Pe terenul de joc au fost văzuţi mai mulţi foşti fotbalişti cunoscuţi, precum Mihail Majearu, Daniel Iftodi sau Andrei Mărgăritescu (cel care a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului). La echipa din Urziceni a jucat şi Felix Grigore, oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
 
„Le mulţumim lui Gică Hagi şi lui Stere Halep că au fost prezenţi alături de noi la turneu. Au dovedit încă o dată că sunt oameni de cuvânt. Gică a fost primit ca un «Rege» adevărat, iar oamenii s-au bucurat în egală măsură şi de prezenţa lui Stere Halep, ca şi a celorlalţi invitaţi ai noştri. A fost o organizare perfectă. Le mulţumim pentru sprijin şi primarilor din Baia, Babadag şi Sarichioi, dar şi lui Toli Gigică pentru prezenţă. La anul, vrem să invităm la turneu şi echipa de old-boys a lui Galatasaray Istanbul, cu Gică Hagi şi ceilalţi foşti colegi ai săi“, a declarat Mihai Guliu, care la turneu a jucat pentru echipa Mecanică Fină Bucureşti.
 
Sursa foto: Facebook (Ionuţ Bontoi, Alempe Pantelie şi Mihai Guliu)
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii