Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalistă din Naționala Republicii Moldova, transferată de Farul Constanța Felicia Guțu - „Avem planuri mari, în ambele competiții“ (GALERIE FOTO)

ro

09 Mar, 2023 00:00 2906 Marime text

 
  • Jucătoarea de peste Prut a început fotbalul la vârsta de șapte ani, iar fotbalista sa preferată este Maria Leon, de la Barcelona.
 
Echipa feminină de fotbal Farul Constanța și-a întărit lotul pentru meciurile din 2023 și cu o jucătoare din Republica Moldova, Felicia Guțu (17 ani, fundaș), care face parte și din Naționala țării vecine.
 
Tânăra fotbalistă a venit la Constanța de la echipa FC Belceanka, din orașul Bălți, având parte de prima experiență externă în cariera sa. „Am ales Farul pentru că are scopuri majore, de a promova și sper să ajut cât mai mult la îndeplinirea acestui obiectiv. E prima mea experiență în străinătate, dar m-am adaptat destul de rapid. Prima lună a fost așa și așa, dar apoi m-am adaptat pe deplin, cu ajutorul fetelor și a staff-ului. La echipă este o atmosferă foarte bună. Este greu departe de casă, dar mă descurc. Înainte de startul sezonului, am avut o perioadă de pregătire destul de grea, am disputat și meciuri amicale, ceea ce ne-a dat o experiență pentru retur. Cred că vom arăta bine în partidele oficiale. Jucătoarele cu experiență din lot ne ajută mult pe noi, cele tinere, atât în meciuri, cât și la antrenamente. Ne dau mai multă încredere și succese. Condițiile sunt bune, totul e superb“, a declarat Felicia Guțu, pentru Farul TV.

„Sportivă a clubului din Balţi FC Belceanka Felicia Guţu merge mai departe pe drumul carierei sale de fotbalistă și se alătură echipei din România Farul Constanța, din Liga 2. Îi dorim Feliciei mai multe victorii și jocuri fără accidentări!“, a fost mesajul fostei echipe a noii fariste. 
 
„Oamenii se șochează întâi“
 
Felicia Guțu a început fotbalul de mică și are visuri mari în cariera sportivă. „Când află că practic fotbalul, oamenii se șochează întâi, dar apoi le spun că fotbalul e o parte din viața mea și este normal să fac acest sport. Partea a doua a campionatului, una importantă, cred că va fi grea, dar vom evolua bine. Eu am început să joc fotbal de la vârsta de 7 ani, m-au dus părinții mei. Mi-a plăcut și am mers mai departe. Întâi am jucat cu băieții. Atât Naționala Moldovei, cât și Farul sunt borne din cariera mea care mă vor ajuta mult în viitor. Fanii noștri creează o atmosferă foarte frumoasă la meciuri și ne ajută mult. Visul meu în carieră e să ajung la un club foarte mare. Jucătoarea mea preferată este Maria Leon, din Barcelona (n.r. Maria Pilar Leon Cebrian, 28 de ani, 1,71 m, fundaș internațional spaniol). În 2023, vom juca atât în campionat, cât și în Cupa României și avem planuri mari“, a mai spus Felicia Guțu, potrivit sursei citate. 
 
Pe 12 martie, primul meci oficial din 2023
 
Aflată în fruntea seriei 1 a Ligii a 2-a, Farul este angrenată pe două fronturi, campionat și Cupa României. În prima competiție, echipa de pe litoral are ca obiectiv promovarea imediată, iar în Cupă - un parcurs cât mai lung. Farul va disputa primul meci oficial din acest an pe 12 martie, în deplasare, în optimile de finală ale Cupei României, cu ACS Liceenii Topolog. Cele două sunt la egalitate de puncte, 24, în clasamentul Ligii a 2-a, formația din Topolog prima, iar Farul a doua. Echipa ACS Liceenii Topolog deține avantajul momentan al golaverajului, +72 (81-9) față de +47 (54-7), dar Farul are un meci în minus. Clasamentul arată astfel: 1. Liceenii Topolog - 24p, 2. Farul Constanța - 24p, 3. Vulpițele Galbene - 18p, 4. Chindia Târgoviște - 18p, 5. FCSB - 13p, 6. Măgura 2012 Bacău - 6p, 7. Vasas Femina FC 2 - 5p, 8. Juniorul 2014 - 4p, 9. Nicu Gane Fălticeni - 3p.
 
Cea mai bună apărare și al doilea atac
 
În campionat, s-a disputat etapa a zecea, prima din 2023, în care Farul nu a jucat, urmând a susține acest meci, în deplasare cu Nicu Gane Fălticeni, pe 10 aprilie, de la ora 11.00. Restul partidelor din etapă au fost: Liceenii Topolog - Juniorul 2014 4-0, Vasas Femina FC 2 - FCSB 0-4 și Vulpițele Galbene - Chindia Târgoviște 6-0. Măgura 2012 Bacău a avut rundă liberă, în urma retragerii din campionat a echipei Prosport Football Academy. Farul are punctaj maxim în cele opt meciuri jucate în campionat până acum, cea mai bună apărare și al doilea atac din serie.      
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Fotbaliste de la Farul Constanța, în pregătire, cu lotul național, pentru calificările la Campionatul European
 
UPDATE
Farul Constanța, întâlnire cu elevii de la Școala nr. 29 „Mihai Viteazul“. Proiectul „Învățăm să fim campioni“, prima acțiune pe 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii