Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:29 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foştii colegi de la FC Farul, îndureraţi de moartea lui Sorin Moraru „A fost un om de nota 10, un jucător serios şi profesionist”

ro

27 Feb, 2021 00:00 3243 Marime text
  • Fostul fotbalist Sorin Moraru s-a stins din viaţă la numai 53 de ani.
  • El a jucat şi la FC Farul, fiind desemnat şi căpitan de echipă.
  • Sorin Moraru a murit în urma unui infarct miocardic, în timp ce se afla cu prietenii la o partidă de fotbal.
 

Vestea decesului fostului fotbalist Sorin Moraru, la numai 53 de ani, a picat ca un trăsnet şi la Constanţa, unde Moraru a jucat la FC Farul, iar într-o perioadă a purtat chiar şi banderola de căpitan de echipă.

Foştii colegi, suporterii şi cei de pe litoral apropiaţi lui au rămas înmărmuriţi când au auzit că Sorin Moraru a plecat atât de devreme dintre cei vii, acesta decedând, în urma unui infarct miocardic, în timp ce se afla cu prietenii la o partidă de fotbal. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Sorin Moraru de la FC Farul a fost Petre Grigoraş, cei doi fiind şi vecini de scară în bloc, la acelaşi etaj. Locuiau chiar uşă în uşă!
 

„Copiii noştri au crescut împreună”

„Regret nespus, nu am cuvinte. Am fost prieteni foarte buni, şi în teren, şi de familie. Copiii noştri au crescut împreună. Am petrecut mult timp împreună. E o lovitură foarte puternică pentru mine, peste care cu greu trec. Era un băiat foarte vesel şi un jucător valoros, extrem de puternic fizic, serios şi profesionist. Devenise chiar şi căpitanul echipei. Era foarte iubit de colegi. Nu cred că a supărat vreodată pe cineva. Din păcate, i-a lipsit şansa de a-şi trăi viaţa liniştit în continuare. A iubit fotbalul nespus şi a plecat dintre noi tocmai la o miuţă cu prietenii. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei!”, a spus Petre Grigoraş, în prezent antrenor la Oţelul Galaţi.
 

Un sufletist

„Sorin era un băiat extraordinar. Un om sufletist, de nota 10. Ca fundaş central, avea forţă şi detentă. Ţin minte că a dat şi ceva goluri. Regret nespus moartea sa. Dumnezeu să-l aibă în pază!”, a spus şi fostul atacant farist Gică Butoiu. „E extrem de dureros când pierzi, la puţin peste 50 de ani, un coleg şi un prieten atât de bun, Sorin a avut un caracter deosebit. Era foarte apropiat de colegi şi de cei din club, săritor. Nu te puteai supăra niciodată pe el. Şi ca fotbalist era bun. Îmi pare foarte rău că a murit. Condoleanţe familiei şi apropiaţilor”, a spus şi Cristian Cămui, un alt fost coechipier al lui Sorin Moraru la Farul, în prezent director tehnic al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”.
 

Fotbalişti unul şi unul

În imaginea de la acest articol, Sorin Moraru este al patrulea din stânga, pe rândul de sus, într-un grup al Farului de la începutul anilor 90 din care nu lipsesc Marian Dumitru, Dănuț Moisescu, Alexandru Popovici, Vntilă, Safta, Pistol, maseurul Gică Drăgan, Buzoianu (antrenor secund), Mihai Stere, Cristian Cămui, Ioan Anton, Marian Dinu, Vasile Marcel, Dan Rădulescu, Petre Grigoraş, Constantin Gache (antrenor secund), Nicolae Gheracopol (medic), Gică Butoiu, Constantin Funda, Costi Bîrboră, Bănică Oprea, Costică Rădulescu (antrenor principal), Georges Mihai, Cosmin Chirea şi Cristian Mustacă.
 

„Nu pot să cred! Drum bun, «Butelie»!”

Şi pe reţelele de socializare decesul prematur al celui ce a fost Sorin Moraru este regretat nespus. „E o glumă? Sper că da!”, „Un om deosebit. Drum lin către îngeri!”, „Nu pot să cred! Drum bun, «Butelie»!”, „Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace! A fost un om extraordinar, era mereu cu zâmbetul pe buze şi glumea. Păcat de tinereţea lui!”, „Bun fundaş... Păcat!”, „RIP! Condoleanţe familiei!”, „Off, nea Sorin, ne-ai lăsat prea devreme!”, „Bun. Parcă era pe post cu Sandi Popovici. Ce fotbaliști avea Farul...” sau „Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Condoleanţe!”, au fost alte câteva mesaje.

Sursa foto galerie foto: Facebook (Sorin Moraru)


Citeşte şi:

Doliu în fotbal. S-a stins din viață un fost căpitan de echipă de la Farul Constanța. Avea 53 de ani

Goluri de poveste
Farul Constanța, neînvinsă contra campioanei, în sezonul 1991/1992. Pe litoral, ”marinarii” au câștigat

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii