Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:25 14 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul. Louis Munteanu, marcator la 17 ani în Liga 1! Gică Hagi - „Mă bucur pentru el. A arătat că are o calitate incredibilă“

ro

02 Nov, 2019 13:01 1112 Marime text
FC Viitorul a învins Chindia Târgoviște la Ovidiu cu 3-0 în etapa a 15-a a Ligii 1, iar ultimul gol al partidei a fost marcat în prelungirile partidei de tânărul atacant Louis Munteanu (17 ani), cu o execuție foarte frumoasă.

La finalul partidei, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a remarcat importanța victoriei, dar a și subliniat calitățile deosebite ale lui Munteanu, care a înscris cu această ocazie primul său gol în Liga 1, la doar a doua partidă susținută în prima divizie!    

E frumos pentru noi că am câștigat. Suntem fericiți. Am cucerit trei puncte importante. Nu contează locul pe care îl ocupăm în clasament, ci faptul că avem puncte destul de multe și victorii multe. Chiar dacă, în această vară, am dat drumul la mai mulți jucători foarte buni, producem în continuare rezultate, performanță și victorii, ceea ce mă bucură foarte tare. Mă bucur pentru Louis, a intrat foarte bine cu Dinamo, etapa trecută, mult mai bine decât acum, contra Chindiei, Au intervenit probabil emoțiile, că a jucat acasă, în fața propriilor suporteri. S-a văzut tracul la el, dar, la gol, a arătat că are o calitate incredibilă. Are execuție, lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare. E un nouar clasic. La juniori are o mulțime de goluri. A trebuit să-l iau la echipa mare, că acolo nu mai avea ce să facă. Era unul dintre faraonii pe care-i am eu pe acolo. Sunt prea buni, iar, din când în când trebuie să-i aduc pe la echipa mare, ca să sufere și să învețe. Așa se procedează. Așa am învățat de la antrenorii care m-au crescut pe mine. Trebuie să știi să promovezi un tânăr. Eu cred că am această artă, pe care am învățat-o de la antrenorii mei. Cum aceștia au avut curaj cu mine, așa trebuie să fac și eu. Luis e marcator, iar acest gol îi va da mai multă încredere, a spus Gică Hagi.


Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Legendarul Rivaldo, prezent la meci FC Viitorul a învins Chindia Târgoviște și a urcat pe locul întâi în clasamentul Ligii 1 (galerie foto)    
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii