Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul joacă pentru al doilea trofeu, Supercupa României Ionuţ Vână - „Nu cred că FCSB va fi câştigătoare la TAS“

ro

06 Jul, 2017 00:00 2350 Marime text
Campioana României se află în faţa cuceririi celui de-al trofeu, Supercupa României, pe care şi-o dispută duminică, 9 iulie, cu FC Voluntari (câştigătoarea Cupei). Meciul se dispută la Botoşani, de la ora 21.00. 
 
Aseară, FC Viitorul a disputat ultimul meci amical al stagiului de pregătire din Slovenia, contra celui mai dificil adversar de până în prezent, ŢSKA Moscova, vicecampioana Rusiei. „Ne-am antrenat bine şi avem ca prim obiectiv Supercupa României. Pentru noi, e ceva extraordinar să jucăm într-un singur an cu două trofee pe masă. Sperăm ca, după campionat, să adăugăm în vitrina clubului şi Supercupa. Jucătorii nou transferaţi s-au integrat foarte bine. Suntem un colectiv unit. Mister ştie cum să ne facă să jucăm împreună. Băieţii noi au văzut cum jucăm şi au înţeles ce vrea Mister şi de la ei. Totul merge bine. Contează foarte mult că mulţi dintre noi ne ştim de mici, din Academie. S-a văzut acest lucru şi în stagiunea precedentă. Vrem să menţinem ştacheta ridicată. La începutul pregătirii, am avut adversari facili în amicale, dar acum, pe final, ne confruntăm cu echipe puternice, pregătindu-ne şi pentru Liga Campionilor. Sunt teste pentru noi, ca să vedem la ce nivel ne aflăm. Avem unele emoţii pentru verdictul de la TAS, e un proces, dar eu ştiu că noi avem 69 de puncte, iar FCSB 67. Nu cred că FCSB va fi câştigătoare la TAS. Nu ne-a adus un disconfort această situaţie. Noi am câştigat titlul pe teren şi asta e tot ce contează“, a declarat mijlocaşul Ionuţ Vână.

Primul obiectiv, calificarea în play-off

Fundaşul central Bogdan Ţâru a spus că, precum în stagiunea precedentă, FC Viitorul se bazează mult pe forţa grupului. „Mai avem puţin până la primul meci oficial, cel din Supercupă. Sperăm să gestionăm foarte bine aceste zile, să fim proaspeţi la meci şi să câştigăm al doilea trofeu din 2017. N-avem nicio emoţie în privinţa titlului, aşteptăm verdictul de la TAS. Ca şi anul trecut, ne bazăm pe forţa grupului. Avem o echipă omogenă, relaţiile de joc sunt foarte bune şi sperăm să evoluăm la fel de bine ca în campionatul trecut. Jucătorii cu experienţă care au venit vor întări echipa. În plus, am crescut şi noi, cei vechi, în experienţă. Mă bucur că încă nu au plecat jucători precum Florinel Coman, Romario Benzar sau Dragoş Nedelcu, cei care ne vor ajuta mult în continuare. Şi în noul sezon, multe echipe se vor bate pentru primele locuri, până la final. Primul nostru obiectiv e să ne calificăm în play-off, după care va fi un alt campionat. Noi am evoluat fără presiune şi am reuşit ceea ce nimeni nu se aştepta. Cu actualul lot, ne putem lupta pe mai multe planuri“, a arătat Bogdan Ţâru.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii