Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:28 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul, doar egal la Ovidiu cu Racing FC Union Luxemburg, dar echipa lui Hagi merge mai departe în Europa League (galerie foto)

ro

19 Jul, 2018 20:00 682 Marime text
FC Viitorul, campioana României din sezonul 2016/2017, s-a calificat în această seară în turul doi preliminar al Europa League, după ce a trecut în dublă manșă de Racing FC Union, câștigătoarea Cupei Luxemburgului.

După 2-0 pentru echipa constănțeană în deplasare, săptămâna trecută, astăzi s-a jucat manșa retur, la Ovidiu, însă FC Viitorul n-a mai reușit victoria, ci doar un rezultat de egalitate, 0-0.   

Gazdele au controlat meciul, dar, deşi şi-au creat mai multe situații clare de a marca, tabela a rămas neschimbată până la final. Mai întâi, I. Hagi a fost blocat de portar din situație de unu la unu, în minutul 12, apoi, în minutul 13, Ruffier a respins în față mingea şutată de I. Hagi din lovitură liberă de la 25 de metri, dar Achim a nimerit bara din stânga portarului. Ocaziile mari la poarta lui Ruffier au continuat şi în repriza secundă, prin Mățan în minutele 67, 73, 79, 85 şi Voduț în minutele 68 şi 85 , dar fără rezultat pe tabelă.

Au evoluat echipele:

FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Cojocaru - Lima, Țîru, Mladen, De Nooijer - Achim, Băluță, Vînă - Houri (83 Pitu), I. Hagi (56 Voduț), Drăguş (56 Mățan). 
 
Racing FC Union Luxemburg (antrenor, Patrick Grettnich): Ruffier -  Humbert, M'Boup (79 Sulejmani), Da Silva - Hennetier, Nouindra, Osmanovic, Nakache, Birk - Shala (75 Szimayer), Da Mota. 

În faza următoare a competiției continentale, FC Viitorul va întâlni formația Vitesse Arnhem (Olanda), primul meci al dublei manșe urmând să aibă loc la Ovidiu, la 26 iulie, iar returul în Olanda, la 2 august. 

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?

Comentarii