Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:17 18 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul Constanța a întâlnit Olympiacos Pireu într-un meci amical. Cu ce scor s-a încheiat partida (galerie foto)

ro

19 Jun, 2019 22:01 1410 Marime text
În primul meci de pregătire din această vară, FC Viitorul a întâlnit puternica formație Olympiacos Pireu, chiar la Atena, în fața căreia a pierdut cu 3-2. O partidă împotriva celei mai importante echipe a Greciei, de 44 de ori câștigătoare a campionatului, de 27 de câștigătoare a Cupei Greciei, cu 158 de meciuri în Champions League și în lotul căreia sunt nu mai puțin de 16 internaționali din Grecia, Senegal, Israel, Serbia, Egipt, Tunisia, Norvegia, Portugalia sau Guinea, informează fcviitorul.ro

În absența internaționalilor de tineret, Viitorul Constanța a început meciul cu un "11" inedit, în care s-a aflat un jucător născut în 2002, Darius Grosu, precum și unul născut în 2003, Roberto Mălăele, și a rulat toți cei 28 de jucătorii aflați în lot. Deși primele 45 de minute au fost foarte echilibrate, gazdele au intrat în avantaj la cabine, 2-1. Ambele echipe au mai înscris câte un gol în partea secundă, dar Viitorul a irosit apoi alte patru ocazii foarte mari în ultimele 10 minute, când a lovit inclusiv bara prin De Nooijer, în min.90.

Olympiacos - FC Viitorul 3-2 (2-1)

Au marcat: Manos 30, Antroutsos 32, Guilherme 55 / Ganea 34, Iancu 61

Au evoluat - Olympiacos (antrenor Pedro Martins): Tzolakis - Masouras (46 Silva), Vukovic (46 Torosidis), Papadopoulos (46 Ba), Martinis (46 Tsimikos) - Xenitidis (46 Guilherme) - Podence (46 Cuypers), Antroutsos (46 Sourlis), Marinos (46 Bruno Silva) - Manos (46 Voilis), Soldano (46 Guerrero).
FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai  (32 Cojocaru, 60 Buzbuchi) - Grosu (46 Leca), Mladen, 046 Artean), Țîru (46 Iacob), Kuipers (46 De Nooijer) - Mălăele (24 Tucaliuc, 46 Houri), Achim (46 Bîrzu, 60 Popescu, 75 Dănuleasa), Vînă (46 Tîrcoveanu) - Eric (46 Mățan) - Calcan (46 Iancu, 82 Halep), Ganea (46 Keita, 82 Ilie).

Au arbitrat: Aristotelis Diamantopoulos - Tryfonas Petropoulos și Konstantinos Triantafyllou

FC Viitorul va reveni mâine, 20 iunie, în România, urmând să își continue perioada de pregătire la Poiana Brașov, unde va disputa alte patru partide amicale, după următorul program (toate jocurile se vor disputa la baza Campo-Verde, spre Ghimbav):
- 24 iunie: FC Viitorul - Colțea Brașov (ora 11.00) și FC Viitorul - Chindia Târgoviște (ora 18.00)
- 27 iunie: FC Viitorul - FK Csikszereda Miercurea Ciuc (ora 18.00)
- 28 iunie: FC Viitorul - FCSB (ora 11.00)

Seria partidelor de verificare se va încheia la 3 iulie, când FC Viitorul va întâlni, în deplasare, pe Cernomore Varna. Primul meci oficial va avea loc la 6 iulie, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, cu CFR Cluj, în Supercupa României.
 
Sursa foto și text: fcviitorul.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii