Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:22 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE FC Viitorul a învins dramatic Astra Giurgiu, administrându-i prima înfrângere. Final cu scandal. Hagi și Yuksel Yesilova, eliminați! (galerie foto)

ro

30 Sep, 2018 20:59 1025 Marime text
FC Viitorul a învins în această seară Astra Giurgiu la Ovidiu, în etapa a zecea a Ligii 1.

Scorul a fost 1-0, grație golului lui Băluță din minutul 90+2!

Astra a jucat în zece oameni din minutul 34, după eliminarea lui Erico Da Silva, care a primit al doilea cartonaș galben.

Echipa oaspete era neînvinsă până la ora acestei partide!

Formația constănțeană a dominat partida cu autoritate și a ratat mai multe ocazii, având inclusiv o bară, în minutul 48, la șutul lui Vînă, Viitorul a marcat golul victoriei în prelungiri, prin Tudor Băluță, care a reluat cu capul, din 8 metri, fără speranțe pentru Iliev.
 
Cele două echipe au fost:
 
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Cojocaru - Mladen (46 R. Boboc), Țîru, Ghiță (58 Voduț), De Nooijer - Achim, Băluță, Vînă - I. Hagi, Drăguș, Mățan (46 Houri).

Astra Giurgiu (antrenor, Gheorghe Mulțescu): Iliev - Butean, Crișan, Da Silva, Radunovic - Mrzljak (70 Moise), Biceanu - V. Gheorghe (77 Zoua), N. Roșu (39 Belu), Llullaku - Begue. 
 
După golul lui Băluță, pe marginea terenului a existat un diferend verbal între Gică Hagi și Yuksel Yesilova, unul dintre secunzii lui Gigi Mulțescu. Atât Hagi, cât și Yesilova au fost trimiși în tribună după aceea de arbitru.

În etapa a 11-a din Liga 1, FC Viitorul va întâlni, în deplasare, vineri, 5 octombrie, de la ora 21.00, pe Politehnica Iași. În clasament, echipa de pe litoral ocupă locul şase, cu 16 puncte, după cinci victorii, un egal şi patru înfrângeri, golaveraj 10-10. 
 
UPDATE:
 
După finalul meciului, Gică Hagi a explicat incidentul din minutele de prelungire.
 

Suntem fericiți, chiar dacă la sfârșit a ieșit acel incident, care a stricat tot jocul. Din cauza unei persoane, care… Eu m-am dus la nea Gigi (n.r. Gigi Mulțescu, antrenorul Astrei), să-i cer scuze, i-am zis și lui Vlad (n.r. Vlad Achim), Vlad a luat decizia lui. A fost decizia lui, nu a mea. Am fost să cer scuze, cu nimic alt gând, iar băiatul acela a început să mă facă în turcă hîrsîz, adică eu hoț. A venit în România să muncească și mă face el pe mine hoț. OK. Hai să tolerăm în continuare aceste lucruri șă să se ducă înapoi în Turcia sau dați cine e acel domn. Toate sunt liniștite. A fost doar acel episod, provocat de acea persoană. Restul, el i-a incitat pe toți. Da? El, antrenorul secund. A venit, a făcut, a vorbit, iar eu după aceea am fost și eliminat. Eu vorbisem cu arbitrul să-i cer scuze lui nea Gigi pentru decizia lui Achim. Într-un fel, îi dădeam dreptate lui nea Gigi, iar după aceea în spate a venit acel domn. Un episode urât, să-l uităm. Dar și el să nu uite că muncește în România. Cuvântul pe care l-a folosit e de nivel foarte jos, a declarat Gică Hagi, la Digi Sport.  


Sursa foto 1 și galerie: FC Viitorul; 2- captură Digi Sport

Ti-a placut articolul?

Comentarii