Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular. „Marinarii“ atacă la Craiova locul trei. Victorie pentru podium!

ro

07 Mar, 2022 00:00 3042 Marime text
Luptă crâncenă pentru balon în meciul Farul Constanța - FC Botoșani 2-0.
 
  • „Marinarii“ au obținut calificarea în play-off cu o etapă înaintea încheierii sezonului regular.
  • CSU Craiova are 51 de puncte, iar Farul - 48, echipa de pe litoral înregistrând până acum 14 victorii, șase egaluri și nouă înfrângeri, golaveraj 42-20.
  • Parcursul foarte bun al constănțenilor în acest sezon este reflectat inclusiv de rezultatele prezentate de Instat la diverse categorii, unde Farul se află pe prima poziție.
 
Farul Constanța dispută luni, 7 martie, meciul din etapa a 30-a a Ligii 1, ultimul din sezonul regular, în deplasare cu CSU Craiova. Calificați deja în play-off, „marinarii“ sunt pe locul patru, iar în această ultimă partidă încearcă să ocupe poziția a treia, cea pe care se află acum formația din Bănie. 
 
Aceasta este miza disputei de luni, care începe la ora 20.30: locul trei după sezonul regular. CSU Craiova are 51 de puncte, iar Farul - 48, echipa de pe litoral înregistrând până acum 14 victorii, șase egaluri și nouă înfrângeri, golaveraj 42-20. Cu o victorie, Farul ar egala la puncte CSU Craiova și s-ar clasa pe locul trei la finele sezonului regular, „marinarii“ deținând avantajul rezultatelor directe, după ce s-au impus și în tur, scor 1-0. „Să dea Domnul să vină victoria, vom munci pentru ea. Știm că e foarte greu, adversarul e bun, are cinci meciuri în care merge foarte bine, un lot extraordinar, un antrenor valoros, un club valoros, dar mergem să ne jucăm șansa noastră. Sperăm să câștigăm, să cucerim cele trei puncte și să fim pe trei“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
După doi ani, din nou în play-off 
 
„Suntem fericiți că, după doi ani în care nu am reușit să intrăm în play-off, anul acesta ne-am îndeplinit acest obiectiv. Mergem la Craiova să jucăm fotbalul nostru și, ca de fiecare dată, încercăm să luăm cele trei puncte. Cu FC Botoșani, am jucat fundaș central, e un post pe care am mai evoluat, sunt obișnuit. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine acolo unde mă pune Mister să joc. Sperăm să terminăm campionatul cât mai sus în clasament și să facem suporterii fericiți“,a menționat Sebastan Mladen. „Ne batem pentru locul trei la Craiova. Ușor-ușor, lucrurile vor intra în normal în ce mă privește și voi putea să evoluez din nou la un nivel bun, pe care l-am atins inclusiv anul trecut“, a spus și mijlocașul Dragoș Nedelcu, cel care a dechis drumul victoriei Farului în meciul cu FC Botoșani.     
 
Pe locul întâi la multe categorii Instat
 
După această partidă, câștigată cu 2-0 (Nedelcu 15, de Nooijer 90), „marinarii“ și-au asigurat matematic calificarea între cele mai bune șase formații ale campionatului. „Parcursul foarte bun al constănțenilor în acest sezon este reflectat inclusiv de rezultatele prezentate de Instat la diverse categorii, unde Farul se află pe prima poziție“, se arată pe site-ul oficial al Farului, care prezintă aceste cifre:
 
- locul 1 la numărul de acțiuni - 912/710 (78%), fiind urmată de Universitatea Craiova și FCSB;
- locul 1 la posesie - 30' și 22'' - 56% (urmată în această ierarhie de Universitatea Craiova și FCSB);
- locul 1 la mingi recuperate / în jumătatea adversă -  62/14;
- locul 1 la atacuri - medie de 97 de atacuri;
- locul 1 la numărul de pase - medie de 553/455 pe meci (82%) - pe locurile 2 și 3 se află Universitatea Craiova și FCSB;
- locul 1 la pase în careu - 36/15 - pe locurile 2 și 3 se află CFR Cluj și FCSB;
- locul 1 la centrări - 17/4.2 - pe locurile 2 și 3 sunt Universitatea Craiova și UTA;
- locul 1 la presing în 1/2 adversă / reușite - 21/11 (52%) - pe locurile 2 și 3 UTA se află CFR Cluj;
- cel mai bun cuplu de atacanți al unei echipe în Liga 1 - Betancor + Petre 23 goluri;
 
Clasamente individuale Liga 1 (etapele 1-29)
 
- golgheterul Ligii 1 - Jefte Betancor (15 goluri);
- cel mai bun fundaș stânga (cele mai multe realizări) - Bradley De Nooijer - 6 pase decisive + 1 gol;
- jucătorul din Liga 1 cu cele mai multe șuturi / pe cadrul porții - Jefte Betancor,  94/47 (50%);
- jucătorii din Liga 1 cu cele mai multe pase - 1. Larie (1963/1709), 2. Ghiță (1757/1557), 3. Artean (1701/1485);
- jucătorul din Liga care a reușit cele mai multe centrări - Bradley de Nooijer - 129;
- cel mai bun jucător din Liga 1 la duel - Ionuț Larie;
- cel mai bun jucător din Liga 1 la dueluri defensive - Ionuț Larie;
- cel mai bun dribleur din Liga 1 - Michael Omoh;
- jucătorul din Liga 1 cu cele mai multe deposedări - Ionuț Larie;
- jucătorul din Liga 1 cu cele mai multe mingi recuperate / în jumătatea adversă - 1. Larie, 2. Ghiță;
- jucătorul din Liga 1 cu cele mai multe recuperări / în jumătatea adversă - Ionuț Larie.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Bradley de Nooijer, omul partidei Farul - FC Botoșani. A venit și primul său gol în Liga 1! (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii