Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Farul Constanța și-a aflat adversarul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor

ro

20 Jun, 2023 15:20 3358 Marime text


Campioana României, Farul Constanța, și-a aflat astăzi adversarul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, în urma tragerii la sorți care a avut loc în Elveția, la Nyon.

„Marinarii“ au picat cu FC Sheriff Tiraspol (campioana Moldovei), primul meci jucându-se la Ovidiu, pe 11/12 iulie, iar returul în Republica Moldova, pe 18/19 iulie.

Meciurile care au rezultat din împerecherea echipelor din grupa 3, cea în care s-a aflat și Farul (în urna echipelor care nu au fost capi de serie) sunt:



Sheriff Tiraspol a fost înființată pe 4 aprilie 1997, iar de atunci a câștigat de 20 de ori campionatul în Republica Moldova. Echipa este antrenată de italianul Roberto Bordin.

Miercuri, 21 iunie, de la ora 15.00, va avea loc tragerea pentru meciurile din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, în care se califică învingătoarele din turul întâi preliminar. Învinsele din dubla manșă vor juca apoi în turul doi preliminar al Conference League, iar tragerea la sorți pentru această fază va avea loc tot miercuri, 21 iunie, de la ora 14.00.  

Citește și:

Reacții Farul Constanța după tragerea la sorți pentru turul întâi preliminar al Ligii Campionilor. „Avem șansele noastre“
 
Sursa foto: capturi uefa.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii