Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:33 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Denis Alibec - „Ar fi o mândrie pentru mine să fiu acolo, la 35 de ani“

ro

21 Nov, 2024 17:00 2181 Marime text

 Denis Alibec. Sursa foto: Farul Constanța
  • După convocarea de la echipa națională, Denis Alibec se concentrează acum pe campionat, primul meci al Farului de după pauza competițională fiind cel cu Oțelul Galați, de pe teren propriu, programat vineri, 22 noiembrie.
 
Revenit la echipa de club de la formația reprezentativă, atacantul Denis Alibec, căpitanul și golgeterul Farul Constanța, a vorbit pe marginea partidei România - Kosovo, din Liga Națiunilor, încheiată, după decizia UEFA, la masa verde, cu scorul de 3-0 pentru România.
 
Pe teren, meciul a fost abandonat de Kosovo, la scorul de 0-0, în minutul 90+2, oaspeții, la îndemnul căpitanului Amir Rrahmani, părăsind terenul și nemairevenind pe gazon, după ce au acuzat tratamentul pe care l-au primit din partea tribunei. Același Rrahmani a pornit și scandalul din meci, după ce l-a bruscat pe Denis Alibec.
 
„Pur și simplu, a intrat în mine“
 
„Nu m-a afectat ce s-a întâmplat la Națională. Am fost puțin dezamăgit așa, de unele chestii, dar acum sunt bine și mă gândesc doar la meciul de mâine (n.r. Farul Constanța - Oțelul Galați). Cred că echipa din Kosovo de aceea a venit, a căutat să câștige pe teren, a văzut că nu se poate și a aplicat asta cu rasismul, cum a făcut și data trecută. Decizia de 3-0 pentru noi este corectă, știam încă de după meci că așa se va întâmpla. Cred că și ei știau, dar au sperat probabil la altceva. Rrahmani nu mi-a spus nimic, pur și simplu a intrat în mine și asta a fost tot“, a declarat Denis Alibec (33 de ani).
 
„Am avut o discuție, dar nu aprinsă“
 
Întrebat dacă crede că va mai fi convocat la echipa națională de selecționerul Mircea Lucescu, după ce s-a spus că s-ar fi certat cu acesta, Alibec a răspuns: „Nu este decizia mea, dacă dânsul mă va chema, eu voi fi acolo. În rest, nu am ce spune despre asta, totul este în regulă. E adevărat că am avut o discuție cu domnul Lucescu, dar nu aprinsă, și suntem în relații bune, nu s-a întâmplat nimic“.
 
„Ar merge“

 
După parcursul din Liga Națiunilor, competiție pe care a încheiat-o pe primul loc în grupa din seria C, cu punctaj maxim, România va evolua în preliminariile Campionatului Mondial din SUA, Mexic și Canada (programat în 2026), obiectivul fiind calificarea la competiția de peste ocean. 
 
„La 35 de ani, ar merge un Campionat Mondial?“, a mai fost întrebat Denis Alibec. „Ar merge, dacă voi fi în formă și voi fi chemat, ar fi o mândrie pentru mine să fiu acolo“, a punctat vârful Farului.
 
„Am vorbit cu Denis, una-i acolo, alta-i aici“  
 
După convocarea de la echipa națională, Denis Alibec se concentrează acum pe campionat, primul meci al Farului de după pauza competițională fiind cel cu Oțelul Galați, de pe teren propriu, programat vineri, 22 noiembrie, de la ora 20.30.
 

„Am vorbit cu Denis, una-i acolo, alta-i aici. Trebuie să ne conectăm imediat la munca noastră pe care o avem de campionat. Nu vorbim acum de echipa națională. S-a vorbit două săptămâni pe acest subiect, acum trebuie să vorbim de interesul nostru, al clubului, să ne așezăm, să ne concentrăm, să fim atenți la meciul pe care-l avem, sunt trei puncte importante în joc și încercăm să le luăm. Am avut o discuție cu el, iar Denis a înțeles acest lucru. Când e acolo e acolo, când vine la noi trebuie să fie cu mintea la noi“, a punctat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
„Nu mă gândesc la plecare“
 
Denis Alibec a declarat de mai multe ori că nu-și dorește să joace cu Farul în play-out, sperând ca echipa să-și atingă obiectivul și să prindă turneul play-off.
 
„Noi nu ne gândim că vom evolua play-out, dar trebuie să avem grijă, pentru că nu cred că ar fi OK pentru club, mai ales că acum doi ani am fost campioni. Eu nu mă gândesc la plecare, nu am vorbit cu nimeni. M-am întors la Farul să joc fotbal, să mă simt bine și asta contează cel mai mult“, a precizat Denis Alibec.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
    
Citește și:
 
Superliga 2024/2025. Farul Constanța - Oțelul Galați
Hagi - „Meci foarte greu, trebuie să avem cea mai bună versiune a noastră“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii