Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:45 22 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța Carol Popa, în top 10 la Campionatul Mondial! „Este un rezultat extraordinar pentru triatlonul românesc“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

17 Oct, 2025 12:11 1320 Marime text
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța) 
Tânărul triatlonist Carol Popa, de la CSM Constanța, a încheiat pe locul 8 cursa juniorilor la Campionatul Mondial de Triatlon de la Wollongong (Australia)!

Sportivul de pe litoral a trecut linia de sosire în 56 de minute și 5 secunde, la doar 23 de secunde în urma învingătorului, francezul Tristan Douche.

Carol a pornit tare alergarea, dar nu a putut susține ritmul până la finish, la prima sa cursă de la Antipozi.

Prezența în Top 10 mondial este un rezultat extraordinar pentru triatlonul românesc, în condițiile în care la startul competiției s-au aflat cei mai buni juniori din Europa, America, Asia, Africa și Oceania!

După ce a trecut cu bine de accidentarea la tendonul lui Ahile, sportivul antrenat de Cristi Doicescu a avut un program încărcat în cea de-a doua parte a sezonului, cu curse săptămânale și deplasări lungi în luna septembrie, iar la acest nivel diferențele se fac la secundă, orice detaliu contează.

Carol poate mai mult, cu siguranță, spune antrenorul său. Iar provocările nu așteaptă! În noiembrie, Carol va participa la două etape de Cupă Mondială în Chile!

Felicitări și succes în continuare! Hai, Constanța! Hai, România!, este mesajul CSM Constanța.

Carol Popa, locul 8 la Campionatul Mondial din Wollogong. La 26 de secunde de locul 1.

O cursă foarte strânsă, în care oricare din top 10 puteau să iasă pe podium!, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Triatlon.  

 
Imaginile din galeria foto au fost preluate de pe pagina de Facebook a CSM Constanța


Citește și:


CSM Constanța triatlon
Peste mări și țări! Carol Popa concurează, în Australia, la Campionatul Mondial și speră să urce pe podium (VIDEO)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii