Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 05 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța Atleții Cristian Valentin Radu și Iustin Paraschiv Dan, medalii de argint (GALERIE FOTO) (P)

ro

05 Jul, 2026 15:52 279 Marime text
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța) 
Timp de două zile (sâmbătă și duminică), stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova a găzduit întrecerile Cupei României la atletism pentru seniori.
 
Atletul Radu Cristian Valentin, de la CSM Constanța, și-a adjudecat medalia de argint la triplusalt, după un concurs dificil cu ploaie și vânt, dar bucuria urcării pe podium este cu atât mai mare.
 
Săritura care i-a adus sportivului de pe litoral locul al doilea a măsurat 15,20 metri.
 
Tot la Craiova, s-a desfășurat Campionatul Național Under-20, iar atletul Iustin Paraschiv Dan, de la CSM Constanța, a reușit să câștige medalia de argint la decatlon, “proba probelor” din atletism, cu 10 discipline diferite.
 
Iustin Paraschiv Dan are 17 ani (este junior Under-18) și a concurat la o categorie de vârstă superioară (U-20), câștigând titlul de vicecampion național la juniori într-o participare în premieră la decatlon.
 
Cele 10 probe din care este format decatlonul sunt: 100m, 400m, 1.500m, 110m garduri, săritura în lungime, săritura în înălțime, aruncarea discului, aruncarea suliței, aruncarea greutății, săritura cu prăjina.
 
Pentru cei doi sportivi urmează Campionatul Național de seniori programat pe 25 și 26 iulie, la Craiova, în cazul lui Iustin Paraschiv Dan încercându-se o acomodare cu întrecerile de seniori.
 

Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorul Alin Larion.
 
Sursa foto galerie: Facebook (CSM Constanța)

Citește și:


CSM Constanța
Alexia Dospin a început noul sezon cu o medalie de argint în palmares (P)

Ti-a placut articolul?

Comentarii