CSM Constanța Atleta Alexia Dospin - „Îmi doresc ca anul 2026 să fie tot despre evoluție și depășirea limitelor“
CSM Constanța: Atleta Alexia Dospin - „Îmi doresc ca anul 2026 să fie tot despre evoluție și depășirea
24 Jan, 2026 05:00
ZIUA de Constanta
178
Marime text
178
Marime text
- Atleta Alexia Dospin, de la CSM Constanța, campioană europeană Under-23 în 2025 în proba de triplusalt, a început anul cu o victorie în Italia, la „Memorialul Alessio Giovannini“ de la Ancona.
Pentru sportiva antrenată de Carmen Botea, a fost prima experiență ca senioară, iar tânăra atletă a avut o evoluție foarte bună, clasându-se pe primul loc în proba de triplusalt, cu o performanță de 13,33 m.
„A fost destul de interesant, o competiție atipică față de restul, având în vedere că a fost prima mea competiție internațională fără antrenor, a trebuit să gestionez eu tot concursul. Dar sunt mulțumită de ce am reușit să fac, am acumulat experiență. În 2026, sper să fiu sănătoasă, îmi doresc să fie un an tot despre evoluție și despre depășirea limitelelor. Îmi doresc să concurez la același nivel de performanță înaltă. Bineînțeles că am ținte, obiective pentru acest an, dar îmi doresc să le țin pentru mine“, a declarat Alexia Dospin.
Pentru sportiva de la CSM Constanța, principalul obiectiv din acest an este calificarea la Campionatul Mondial indoor, programat în luna martie, în orașul polonez Torun. La finalul lunii ianuarie 2026, Alexia Dospin va concura în Spania, la Valencia, unde a fost invitată și unde speră să aibă o evoluție cât mai bună, care să-i aducă punctele necesare prezenței la competiția mondială.
Anul trecut, Alexia Dospin a dat lovitura la Campionatul European Under-23, de la Bergen (Norvegia), devenind campioană a continentului în proba de triplusalt, cu o performanță excelentă, nou record personal. Sportiva s-a impus cu 14,05 m, în mai puțin de o lună îmbunătățindu-și de trei ori recordul personal: 13,82 m, 13,89 m și 14,05 m (ultimele două sărituri realizându-le la Europene).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În foto, Alexia Dospin. Sursa foto: captură Facebook (Farul Constanța)
Citește și:
Constanța. Interviu cu Alexia Dospin, campioană europeană
„Primul gând a fost «Ai reușit, ai făcut imposibilul de care îți era frică!»“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


