Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:16 22 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Medgidia, victorii tur - retur în duelul dobrogean cu HC Dobrogea Sud Constanța DivA (GALERIE FOTO)

ro

08 Dec, 2021 00:00 1500 Marime text

 
  • În clasament, formația din Medgidia se află pe locul trei, cu 30 de puncte, în timp ce HCDS DivA ocupă poziția a șaptea, cu zece puncte.
 
Etapa a 12-a a întrecerii masculine a Diviziei A la handbal, seria B, a prilejuit un nou duel între CS Medgidia și HC Dobrogea Sud Constanța DivA.
 
Partida s-a disputat având-o drept gazdă, în arena „Iftimie Ilisei“, pe CS Medgidia, care s-a impus cu 31-27 (17-15). A fost a doua victorie din acest sezon a „panterelor“ contra echipei secunde a HCDS, după ce echipa din Medgidia a câștigat și în tur, la Constanța. „Medgidia a învins în duelul dobrogean, după un meci foarte disputat. La pauză, scorul a fost strâns, 17-15, însă în actul secund Medgidia a fost ceva mai sigură și a reușit să încheie meciul cu 31-27. Atacul și apărarea au mers foarte bine pentru băieții lui Ionuț Deli-Iorga și Adrian Georgescu, care reușesc a doua victorie cu HC Dobrogea Sud în acest sezon competițional“, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia.
 
În clasament, formația din Medgidia se află pe locul trei, cu 30 de puncte, după zece victorii și două înfrângeri, în timp ce HCDS DivA ocupă poziția a șaptea, cu zece puncte, înregistrând în 12 partide trei victorii, un egal și opt eșecuri. În etapa viitoare, cele două reprezentante ale județului Constanța în campionat vor evolua sâmbătă, 11 decembrie, astfel: de la ora 11.00 - CSM Alexandria DivA (locul 8, ultimul, cu 3 puncte) - CS Medgidia; de la ora 13.00 - HCDS DivA - CS Dinamo București DivA (locul 5, cu 12 puncte).  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)

 

Citește și:
 
„Meci extrem de greu, câștigat din suflet“
CS Medgidia, pe locul doi în Divizia A, la un punct în spatele liderului (GALERIE FOTO)

 
HC Dobrogea Sud Constanţa DivA - CSA Steaua Bucureşti DivA, meci cu 72 de goluri. Tabela, închisă la ultima fază!

Ti-a placut articolul?

Comentarii